You are here
Home > Fotbal > ÎN LOC DE AVANCRONICĂ „Veți auzi de antrenorul Florin Fabian ca un antrenor cu valori care militează pentru dezvoltarea fotbalului românesc”!

ÎN LOC DE AVANCRONICĂ „Veți auzi de antrenorul Florin Fabian ca un antrenor cu valori care militează pentru dezvoltarea fotbalului românesc”!

 

 

 

 

 

Ioan R. Ster 

ACS Fotbal Comuna Recea va juca sâmbătă, 22 mai 2021, un meci crucial la Slobozia, pentru menținerea în Liga 2. În turul barajului de menținere în Liga 2, Comuna Recea a învins Unirea Slobozia cu 2-0 (1-0), prin golurile înscrise de Adrian Balha (73) și Gabriel Oiță (90+2). La finalul partidei, antrenorul oaspeților Adrian Mihalcea a găsit (și el) scuze penibile pentru înfrângerea suferită, dând vina pe starea proastă a gazonului de la Recea, amenințând echipa antrenată de Florin Fabian că în returul de la Slobozia îi va aștepta IADUL! Ce mod josnic de motiva situația în care se află echipa antrenată de fostul internațional Adrian Mihalcea!

Toate cifrele din dreptul echipei din Recea sunt superioare celei din Slobozia, echipa lui Florin Fabian având cel mai bun atac din Liga 2, iar Marius Coman atacantul cu cele mai multe goluri înscrise. ca să nu mai vorbim de media celor 3 goluri pe meci din play-out, pe care elevii lui Florin Fabian au avut-o până la disputarea barajului.

Florin Fabian este un antrenor (re)descoperit cu succes de Comuna Recea, un antrenor de care fotbalul românesc avea nevoie! Un antrenor care și-a făcut un țel din a promova fotbaliștii tineri autohtoni, cu rezultate deosebite, în condițiile în care COVID 19 l-a ținut departe de gazon în 3 etape importante ale echipei sale. Florin Fabian – un antrenor despre care vom mai auzi la superlativ, iar timpul va demonstra asta – a reacționat la declarațiile lui Adrian Mihalcea, după manșa tur și a ținut să transmită un mesaj clar și fără echivoc, un mesaj care se vrea a fi ca un prolog al sezonului competițional care se încheie la Slobozia, într-un meci de totul sau nimic. Cunoscut fiind ca un antrenor calm, cu bunul simț la el, fin pedagog și un profesionist desăvârșit, Florin Fabian transmite un mesaj clar, prin intermediul BaiaMare Sport, care nu lasă loc de alte comentarii:

Vreau să mulțumesc Consiliului Județean Maramureș pentru susținerea clubului nostru, dar și pentru intenția de a oferi o perspectivă fotbalului Maramureșean prin inițierea unui proiect de viitor, din sezonul următor al ligii a 2-a. Vom lupta în acest sens pentru viitorul fotbalului Maramureșean.

Sunt dezamăgit de declarațiile lui Adi Mihalcea care mi-a fost coleg la licența PRO și pe care-l apreciez, însă să afirmi că ne așteaptă „iadul” la Slobozia este instigare la violență, în condițiile în care la Recea au fost primiți la modul cel mai civilizat, chiar dacă ne-au provocat în multe momente ale jocului, fapt demonstrat și prin cartonașele galbene pe care le-au luat.

Faptul că unii antrenori își găsesc alibi-uri în calitatea terenului dar în același timp felicită echipa noastră demonstrează că sunt scuze nefondate și e o lipsă de respect la adresa clubului nostru. Vreau să scot în evidență faptul că echipa noastră a acumulat până la acest baraj 35 de puncte, în timp ce Slobozia, doar 29, iar Recea a acumulat 12 puncte în play-out în timp ce Slobozia doar 10. Avem cele mai multe goluri marcate, avem golgeterul competiției și am obținut în această primăvară victorii la scoruri remarcabile, pe care nici o echipă de liga a 2-a nu le-a obținut.

Dacă conduceam această echipă foarte tânără încă de la începutul campionatului sunt sigur că ne luptam pentru play-off.Sunt bucuros că acești băieți au preluat din mentalitatea mea profesionistă, lucruri de care are mare nevoie fotbalul românesc! Îmi doresc un retur care să se desfășoare într-un climat de fair-play și sper ca Federația Română de fotbal să fie cu ochii pe acest meci, iar când veți auzi de antrenorul Florin Fabian, indiferent de context, veți auzi de un antrenor cu valori care militează pentru dezvoltarea fotbalului românesc!”

Partida retur din barajul pentru menținerea în Liga 2 se va disputa la Slobozia sâmbătă 22 mai 2021, de la ora 11.00! Mult succes Florin Fabian! Mult succes Recea!

Sursa foto: ACSF Maramureș Recea

 
 

One thought on “ÎN LOC DE AVANCRONICĂ „Veți auzi de antrenorul Florin Fabian ca un antrenor cu valori care militează pentru dezvoltarea fotbalului românesc”!

Lasă un răspuns

Top