AVEM DOVADA Recea a fost nedreptățită la Cugir. A pierdut 2 puncte pe mâna arbitrului Marius Naidin Fotbal Liga 3 by Ioan R. Ster - 11 martie 20202 Ioan R. Ster ACS Fotbal Comuna Recea a jucat la Cugir în etapa 17 (prima a returului) din C5 și a terminat la egalitate 1-1 contra Metalurgistului, una dintre echipele bune ale seriei, cu pretenții la locurile fruntașe. Meciul a început cum nu se poate mai prost pentru elevii antrenați de Ciprian Danciu și Ovidiu Mic, în min. 3 gazdele deschizând scorul prin Marius Lupu. Oaspeții au alergat după egalare, pe care au reușit-o în min.61 prin golul înscris de Norbert Janos. De menționat că maramureșenii ar fi putut pleca de la Cugir cu toate cele 3 puncte dacă arbitrajul lui Marius Naidin nu le-ar fi fost potrivnic. Recea a avut 2 goluri anulate la Cugir și un penalty clar neacordat în min.92! Observatorii din partea FRF au fost Daniel Demetrecu (Râmnicu Vâlcea) și Teodor Biriș (Hunedoara). În prelungirile partidei de la Cugir, după cum se poate vedea și din imagine, Norbert janos a scăpat pe partea dreaptă a atacului, a intrat în careul de 16m, iar după o fentă în fața fundașului advers centrează în mijlocul careului. De la Recea erau în careul advers Alexandru Mărieș și Viorel Chinde. Alexandru Mărieș este faultat clar în suprafața de pedeapsă, fiind împins de fundașul central de la Cugir, mingea ajunge la Chinde în partea stângă, în poziție clară de a înscrie, moment în care Marius Naidin, centralul partidei oprește meciul, fluieră simulare în atac și îi dă lui Mărieș al doilea cartonaș galben și implicit pe cel roșu. Și era în min.92, la scorul de 1-1!!! Cu astfel de faze și arbitraje s-ar putea întâlni și Recea și Baia Mare pe terenurile patriei în C5, nu întâmplător, ci pentru că sunt ocupantele primelor 2 locuri în clasament și și-au anunțat intențiile de a promova în Liga 2! Nu a trecut decât o etapă din returul campionatului și începe să …miroasă urât pe unde trec unele echipe, cele care vin din spate!!! Și iar zic…mi-e frică …să-mi fie frică!!! Share on Facebook Share Share on TwitterTweet Share on Pinterest Share Share on LinkedIn Share Share on Digg Share
Da ar fi trebuit…îmi fac „mea culpa”! Am încercat să pun link-ul meciului pe ziar dar eu personal nu am găsit meciul! Am oreferat să exemplificat cu acest stop-cadru care este cel mai elocvent! Vă mulțumesc pentru observație!!! Răspunde