You are here
Home > Fotbal > Avancronică de matineu: Petrolul-UTA Arad capul de afiș al rundei cu numărul 2!

Avancronică de matineu: Petrolul-UTA Arad capul de afiș al rundei cu numărul 2!

Ioan R. Ster 

După ce ne-am lămurit (în mare parte) cum stă treaba cu Nicolae Sarcină, care a reușit să producă un mic șoc, chiar înainte de startul campionatului din eșalonul secund, cu complicitatea oficialilor FRF, care i-au făcut acestuia toate poftele, meciurile primei etape a ținut cu sufletul la gură iubitorii fotbalului, care au avut parte de meciuri spectaculoase și surprize.

Fără îndoială că, marea supriză a rundei inaugurale, a fost CSM Școlar Reșița, care a trecut în Valea Domanului, de „U” Cluj cu 2-0, în fața a 5000 de spectatori. Înfrângerea nu le-a picat bine șepcilor roșii, care se văd astfel cu primele puncte pierdute în actualul campionat, și aruncați direct în subsolul clasmentului intermediar, după prima etapă. O înfrângere care l-a făcut pe Cristi Dulca, antrenorul studenților clujeni să declare: „când pierzi cu o nou-promovată nu te poți considera ca o echipă care luptă să revină în Liga 1”!

O altă surpriză plăcută a fost și Ripensia Timișoara, care a învins chiar în Trivale, echipa lui Nicolae Dică, FC Argeș cu 2-1, și pot să pun pariu că echipa antrenată de Alexandru Pelici se va bate anul acesta la locurile fruntașe ale campionatului. Dacă vorbim de surprize, să mai amintim și victoria echipei lui Eric Lincar, Turris Turnu Măgurele, care la prima participare în Liga 2, a trecut cu 2-0 de Pandurii Tg. Jiu, echipă a cărei degringoladă continuă, și sunt tare curios dacă Pandurii Tg. Jiu vor termina actuala ediție de campionat, dacă nu chiar turul campionatului. Duelul nou-promovatelor în Liga 2 a fost tranșat de SCM Buzău, care a învins Csikszereda cu 1-0.

Doar două dintre favoritele certe la promovare au reușit să câștige în runda inaugurală. UTA Arad a dispus categoric cu scorul de 3-0 de Dunărea Călărași și este primul lider al campionatului, o poziție pe care arădenii vor s-o păstreze până la sfârșitul campionatului. Petrolul Ploiești a reușit și ea să câștige în prima etapă, grație unui gol marcat în min. 90 (2-1 în Colentina cu Metaloglobus București), iar echipa antrenată de Flaviu Stoican, așteaptă cu încredere derby-ul de pe Ilie Oană. Un derby care se anunță spectaculos atât în teren cât și în tribună, dar și duelul celor doi antrenori, Flavius Stoican pe de o parte și Laszlo Balint de cealaltă parte, de altfel, doi dintre cei mai buni antrenori pe care îi are fotbalul românesc.

Echipa lui Nicolae Sarcină, de care tocmai am amintit, a trecut cu 2-1 de Sportul Snagov, cu lotul format jucătorii Luceafărului care tocmai s-a retras din campionat. Prea multe nu ar fi de spus, decât că rămâne de urmărit evoluția scandalului iscat de denumirea echipei Viitorul Pandurii Tg. Jiu, după ce pe fir a intrat și Gică Hagi, care cere Comitetului executiv al FRF să ia măsuri în privința denumirii echipei din Tg. Jiu, o denumire pe care Academia lui Hagi a înregistrat-o la OSIM!

Rapid București și Farul Constanța au dat-o la pace în Regie, și au remizat 0-0, un rezultat care nu convine nici uneia dintre echipe, care se văd astfel cu primele puncte pierdute în campionat, puncte care contează în lupta pentru promovarea în Liga 1.

O victorie muncită și la limită a obținut și CS Mioveni la ASU Poli Timișoara (1-0), cu același scor a învins acasă și Concordia Chiajna 1-0 pe Daco-Getica București.

Etapa a doua din eșalonul secund va aduce cu siguranță, alte meciuri tari și spectaculoase. În afara derby-ului de la Ploiești, este de urmărit evoluția Ripensiei Timișoara, care va întâlni în Ciarda Roșie nou promovata SCM Buzău, echipă care vine și ea după o victorie. rămâne de văzut dacă echipa lui Alex Pelici va confirma evoluția vună din prima etapă din Trivale și dacă echipa lui Ilie Stan va fi sau nu o nucă tare pentru timișoreni.

Echipa lui Cristi Dulca, „U” Cluj va evolua pentru prima dată în fața propriilor suporteri în actuala ediție de campionat, și nu concepe alt rezultat decât victoria în fața lui Nicolae Sarcină, Viitorul Tg. Jiu.

După înfângerea usturătoare administrată de UTA Arada, Dunărea Călărași va juca tot în deplasare în această etapă, și se va deplasa pe Litoral, acolo unde, echipa patronată de Ciprian Marica, caută prima victorie în campionat, după semi-eșecul din Regie, și după ce Consiliul Județean Constanța le-a asigurat o finanțare de 1.700.000 lei.

La fel ca și Farul, și Rapid caută prima victorie în campionat într-o partidă pe care o va disputa tot în Regie în compania Concordiei Chiajna, echipă retrogradată din prima ligă. Giuleștenii, cotați ca unii dintre favoriți la promovare, nu mai acceptă pași greșiți pe propriul teren, pentru a păstra legătura cu plutonul fruntaș al echipelor care au câștigat în prima etapă. Echipa lui Pancu speră să înscrie primele goluri din această ediție de campionat, după ce în runda inaugurală au terminat la egalitate 0-0 cu Farul Constanța.

Argeșul lui Nicolae Dică va avea o deplasare grea la Snagov, acolo unde Sportul pierde greu acasă. Dar înfrangerea din prima etapă din Trivale, îi obligă pe piteșteni să abordeze meciul la victorie, o victorie necesară în lupta pentru promovarea în Liga 1.

După victoria de la Timișoara, CS Mioveni va întâlni acasă peformera primei etape, CSM Reșița, și e de așteptat ca echipa din Valea Domanului să-și vândă scump pielea. O altă surpriză plăcută din prima etapă, Turris Turnu Măgurele caută prima victorie în deplasare chiar în București, acolo unde va întâlni Daco-Getica, echipa lui Marius Baciu.

Csikszereda Miercurea Ciuc se pregătește de primul meci în Liga 2, în fața propriilor suporteri, și va întâlni Metaloglobus București, pentru prima victorie în eșalonul secund.Ar mai fi de amintit și partida echipelor aflate în suferință, a echipelor care au pierdut confruntările din prima etapă, Pandurii Tg. Jiu – ASU Poli Timișoara.

 

Lasă un răspuns

Top