EDITORIAL „Finanțatori” de carton care urinează pe Liga 2 Editorial Liga 2 Casa pariurilor by Ioan R. Ster - 21 februarie 202021 februarie 20200 Ioan R. Ster EDITORIAL „Finanțatori” de carton care urinează pe Liga 2 Liga 2 Casa Pariurilor se reia vineri 21 februarie 2019 cu desfășurarea etapei 22, și deja se anunță probleme cu partida în care ar trebui să joace Sportul Snagov. Partida programată acasă la Sportul Snagov, pe Stadionul din Ghermănești are șanse mari să nu se dispute, în condițiile în care echipa Sportul Snagov și-a închis porțile pe data de 31 ianuarie 2020, echipa a rămas fără antrenori, jucători, dar și fără …marele „finanțator” Ovidiu Onosă, cel chemat în această lună să „salveze” Dacia Unirea Brăila, echipă aflată pe loc retrogradabil în Liga 3. Toate bune și frumoase, doar că ar fi fost fair-play față de celelate competitoare, arbitri, observatori, personal medical, etc să anunți la FRF că te retragi din competiție din cauza faptului că ești incompetent iar sportiv ești pe lângă fenomen. Dacă în vară la începutul sezonului competițional din Liga 2, FRF putea să fie acuzată mai voalat de complicitate, atunci când a amânat tragerea la sorți atât cât a fost nevoie pentru ca Nicolae Sarcină să retragă din campionat Luceafărul Oradea și să continue (doar) cu Viitorul Pandurii Tg. Jiu, de acestă dată oficialii federației de la Casa Fotbalului sunt legați la mâni și la picioare, încurcați în propriile regulamente. Și asta pentru că sunt obligați să programeze partida Sportul Snagov – Gloria Buzău pentru sâmbătă 22 februarie 2020, de la ora 11.00, deși nu se știe dacă oficialii și echipa oaspete care se vor prezenta la Stadion vor găsi lacătul pe intrare. În aceste condiții, Sportul Snagov va pierde meciul cu Gloria Buzău la masa verde, iar etapa următoare nu se va prezenta la următorul meci programat pe stadionul Metaloglobus cu echipa lui Marius Măldărășanu, unde (din nou) FRF trebuie să trimită arbitri, observatori, iar gazdele să asigure asistență medicală, baremuri, etc. Abia după aceea, Sportul Snagov va fi retrogradată direct în Liga 4 Ilfov, și aceasta doar pentru că așa-zisul finanțator Onosă a ales să urineze pe toate celelalte echipe din Liga 2, oficiali, arbitri, jucători etc. Onosă se află la cea de-a doua echipă îngropată, o nedorită performanță, și poate oficialii Federației vor gsi o modalitate de a declara „persona non grata” acest personaj negativ al fotbalului românesc! Așadar, după retragerea echipei Daco-Getica, Sportul Snagov este a doua echipă care nu va termina competiția. Și nici Pandurii Lignitul Tg. Jiu nu stă prea bine. Echipa lui Călin Cojocaru a rămas cu interdicția de a face transfer, lotul echipei gorjene este decimat, fiind nevoiți de a juca meciurile oficiale din Liga 2 cu juniorii U19, și se așteaptă și în cazul lor să abandoneze competiția, în ciuda eforturilor făcute dar și îndârjirii cu care vor sa joace toate meciurile, Pandurii fiind ca și retrogradați în Liga 3, de pe ultima poziție a clasamentului, cu doar 8 pucte strânse în 21 de etape. Așadar un campionat care se anunța a fi cel mai atractiv din ultimii ani, a rămas atractiv doar prin prisma luptei pentru promovare, la retrogradare rămânând 2 locuri „disponibile”. Pe Cluj Arena șepcile roșii primesc vizita echipei FC Argeș, echipă care mai are speranțe să prindă un loc promovabil sau măcar locul 3 cel care duce la baraj, orice pas greșit al elevilor lui Ionuț Badea echivalând cu îndepărtarea de obiectiv. Farul Constanța și CS Mioveni vor juca pe propriul teren cu Concordia Chiajna, respectiv Viitorul Pandurii Tg. Jiu, în partide considerate a fi 1 solist, chiar dacă Concordia Chiajna a bifat nu mai puțin decât 13 transferuri în această iarnă. Partide interesate se anunță a fi la Ploiești și Timișoara, acolo unde Petrolul va juca cu Dunărea Călărași iar Ripensia cu Metaloglobus. Echipa antrenată de Dorinel Munteanu nu pare a avea probleme în a se impune la Tg. Jiu cu Pandurii, elevii lui Călin Cojocaru pot doar să încerce să limiteze proporțiile scorului. Etapa 22 se va încheia luni și marți cu două partide extrem de interesante. La miercurea Ciuc se duce liderul UTA Arad, care va încerca să-și respecte blazonul și să se impună în fața unei echipe arțăgoase, asupra căreia (încă) planează spectrul retrogradării. Rămâne de văzut dacă noua achiziție de la Csiszerdea Miercurea Ciuc va confirma satutul său de superjucător cum îl anunță oficialii din Miercurea Ciuc. Juan Francisco Bauza a fost remarcat de Valetin Suciu în amicalele din Turcia și a fost transferat imediat din prima Ligă poloneză, de la Gornik Zabrze. În fine, derby-ul rundei se va disputa pe Arena „Anghel Iordănescu” din Voluntari, între Rapid București și Turris Oltul Turnu Măgurele. Elevii antrenați de Daniel Pancu ocupă poziția a treia în clasament la 2 puncte distanță de CS Mioveni ocupanta locului 2 și 6 puncte de liderul UTA Arad. Rapid va încerca în această primăvara să reducă distanța față de prima poziție din clasament, atacând locul 2, cel care duce direct în Liga 1. De cealaltă parte, elevii lui Erik Lincar au demonstrat că sunt o echipă incomodă, capabilă de surprize frumoase, iar confruntarea cu Rapid ar putea aduce o dispută deschisă, echilibrată, peste media meciurilor din Liga 2. Sursa foto: liga2.prosport.ro Share on Facebook Share Share on TwitterTweet Share on Pinterest Share Share on LinkedIn Share Share on Digg Share