EDITORIAL BaiaMare Sport: Începe balul: noi sau ei…dar să nu fie alții! Editorial by Ioan R. Ster - 6 martie 20200 Ioan R. Ster Începe balul: noi sau ei …dar să nu fie alții! După o pauză de mai bune de 3 luni, Liga 3 revine în prim-planul iubitorilor de fotbal din Maramureș, cu desfășurarea etapei 16. Încă de pe acum, se anunță o bătălie interesantă între cele două echipe maramureșene, ACS Fotbal Comuna Recea și Minaur Baia Mare, ocupantele locurilor 1 și 2 în clasament la sfârșitul turului de campionat. Echipa antrenată de Ciprian Danciu are un avans de 4 puncte în fața băimărenilor și este principala favorită la promovare, nu doar datorită intențiilor declarate de a activa sezonul viitor în eșalonul secund dar și valorii lotului, omogenității și stabilității financiare de la echipă. Finanțare care este acoperită în mare parte de Consiliul Județean Maramureș și Primăria Comunei Recea. Există o oarecare nemulțumire la Recea față de modul în care performanța echipei în turul de campionat este reliefată în presa de specialitate, sau mai bine zis NU este evidențiată la justa valoare poziția din clasament a elevilor antrenați de Ciprian Danciu și Ovidiu Mic. Am mai zis, am mai și scris: iubitorii fotbalului din Maramureș și-au pierdut încrederea și speranța după evenimentele paranormale petrecute sezonul trecut când promovarea în Liga 2 era la mâna lor. Și pe bună dreptate, suporterii sunt convinși că la Recea nu se dorește promovarea, o participare în Liga 2 necesitând un buget de minim 1 milion de euro. Oricât mi-aș dori să intru în polemică cu orice suporter sceptic în privința șanselor de reușită a echipei din Recea, mă tem că aș cădea în derizoriu și nici un argument sportiv nu ar avea valoare în fața „neputinței” echipei din finalul sezonului trecut. Csikszereda Miercurea Ciuc nu se simte foarte confortabil în Liga 2 dar în Maramureș au prieteni de nădejde la care pot apela la (mare) nevoie, mai ales că au 8 milioane de motive să acapareze tot ce e mai bun în Ardeal! În schimb, la Baia Mare se apasă pedala de accelerație către Liga 2, iar intențiile sunt cât se poate de clare. Staff-ul administrativ s-a completat cu Tibor Selimeș (director de imagine), Romică Buia (consilier tehnic), Florin Darida (manager sportiv), iar lotul a fost întărit cu 7 nume noi: Paul Batin, Cristian Bud, Claudiu Pamfile, Cristian Onțel, Eugen Zasavițchi, Paul Hăjmăjan și Florin Cordoș. La nivel declarativ toate sunt cât se poate de bune, atât autoritățile județene prin vocea președintelui CJ Maramureș Gabriel Zetea, a vicepreședintelui CJ Maramureș Doru Ioan Dăncuș, dar și primarul Cătălin Cherecheș au declarat că Maramureșul merită și va avea echipă în Liga 2 din sezonul viitor. Până la urmă, toată această povară a promovării pică pe umerii lui Dorin Toma, deja un specialist al promovărilor, și a staff-ului său, care trebuie gândească și să joace fiecare meci la vicorie, evitând de această dată pașii greșiți din primele etape ale returului, așa cum s-a întâmplat în startul sezonului. De altfel, începând chiar din prima etapă a returului, orice pas greșit înseamnă automat și îndepărtarea de la obiectivul promovării. Din acest punct de vedere Minaur Baia Mare este cea mai avantajată. Elevii lui Dorin Toma vor juca 3 meciuri pe teren propriu (Sticla Arieșul Turda, Metalurgistul Cugir și Unirea Dej) și o deplasare la Recea în ceea ce se anunță a fi derby-ul campionatului. ACS Fotbal Comuna Recea va avea un start de retur dificil, cu meciuri extrem de grele: la Cugir și la Galda și acasă cu Minaur și Luceafărul Oradea. Din punctul meu de vedere în această bătălie pentru promovare ar putea intra și Viitorul Șelimbăr, echipă pe care Minaur a învins-o sub dealul Florilor cu 5-0! Sibienii vor juca în deplasare cu Unirea Alba Iulia și Unirea Dej și acasă cu SCM Zalău (echipă întărită în această iarnă) și Gloria Bistrița (extrem de incomodă în deplasare). Ocupanta locului 3, Luceafărul Oradea ar putea fi echipa care să arbitreze această luptă pentru promovare, fără intenții clare de a ataca prima poziție. Metalurgiștii din Cugir suflă și ei în ceafă primelor ocupante și va juca cu primele două clasate: ACS Fotbal Comuna Recea (acasă, etapa 16) și Minaur Baia Mare (deplasare, etapa18). Nu știu dacă astrele lui Netty Sandu s-au aliniat pentru Minaur Baia Mare, dar având pretenții la promovare, echipa antrenată de Dorin Toma poate lua o opțiune serioasă la promovare după primele 4 etape din retur dacă nu face pași greșiți, fără a avea pretenția că promovarea se joacă în acest start de retur. Așadar, după ce ne-am fript sezonul trecut, când din bătălia maramureșeană dintre ACS Fotbal Comuna Recea și Minaur Baia Mare, câștig de cauză a avut…Csikszereda Miercurea Ciuc, privim atent și cu interes bătălia pentru promovare dintre Recea și Baia Mare de anul acesta, o bătălie care se vede foarte frumos din afară, de la București, după cum îmi spunea Ionel Luțan, confratele de la Sport Total FM. Și pentru mi-e frică …să-mi fie frică zic și eu: noi sau ei…dar să nu fie ALȚII! Share on Facebook Share Share on TwitterTweet Share on Pinterest Share Share on LinkedIn Share Share on Digg Share