You are here
Home > Fotbal > Dorin Toma este mulțumit de pregătirea din cantonamentul local! „Avem timp să ne pregătim să ajungem la cea mai bună formă la startul campionatului!”

Dorin Toma este mulțumit de pregătirea din cantonamentul local! „Avem timp să ne pregătim să ajungem la cea mai bună formă la startul campionatului!”

Ioan R. Ster 

Minaur Baia Mare a încheiat cantonamentul local pe care l-au desfășurat sub comanda antrenorului Dorin Toma, cu un meci amical desfășurat sâmbătă 3 august pe Stadionul Municipal „Viorel Mateianu” în compania echipei Gloria Bistrița. Oaspeții s-au impus cu 3-1 (1-0) prin golurile înscrise de Mihai Cazan (min.47, min.78) și Raul Suciu (min.30). Pentru Băimăreni a înscris Brian Lemac min. 62. Este prima înfrângere pentru băimăreni după victoriile cu CSM Satu Mare (2-1 și 9-0) și Unirea Dej (5-0), și după egalul fără goluri în compania tinerilor jucători de la CFR 2 Cluj.

Dorin Toma este mulțumit de cum a decurs pregătirea în acest cantonament desfășurat pe plan local, de cum au răspuns jucătorii în această perioadă de pregătire și are încredere că echipa sa se va prezenta la starul noului sezon competițional în cea mai bună formă. Până atunci, Minaur Baia Mare va avea de disputat meciul de Cupa României (14 august). 

Dorin Toma – antrenor principal Minaur Baia mare, în exclusivitate pentru baiamaresport.ro:

„Meciul de astăzi a fost un joc foarte bun, astăzi am terminat cantonamentul pe care l-am avut pe plan local, dacă am reușit până acuma 3 vitorii și un egal a venit și a înfrângerea. Un joc bun, în care am împărțit echipa în două, o echipă a jucat miercuri cu Satu Mare, astăzi a fost rândul celorlalți. Am făcut greșeli mari, pe care le vom analiza, pe care le vom lucra, ca să nu se repete acele greșeli. În rest, a fost un joc bun de posesie, mă bucur că nu s-a accidentat nici un jucător și avem încă timp să ne pregătim ca să ajungem la formula cea mai bună pentru a aborda campionatul. Este mult de muncă, fundașul stânga care a jucat, a venit acum o săptămână, este copil din 2000, Groza mijlocașul care a jucat tot meciul este copil din 2001, sunt deja 2 jucători care se simt în angrenajul unei echipe, jucând în 9 de la începutul meciului este foarte greu. Portarii care au jucat, doi dintre ei, la fel sunt din 2000 și 2001, deci practic am jucat cu 4 jucători de 2000. Nu e nici un fel de problemă, trebuie să le oferim încredere, sunt jocuri amicale în care urmărim anumite lucruri. Astăzi ce am urmărit, mi-a ieșit. Sunt mulțumit de cantonamentul pe plan local, pentru că am avut condiții bune, am avut masă, am avut terenul, am avut refacerea la efort, sunt foarte mulțumit cum s-au pregătit și băieții. Urmează câteva zile libere și pentru ei, și sperăm de marți după-masă să vină iarăși dornici de muncă. La Satu Mare am primit gol din 11 m, astăzi am primit 3 goluri foarte ușoare care puteau fi fi rezolvate fazele mult mai repede să nu ajungem acolo.Avem un atac foarte bun, dar nu pot să pun la socoteală meciul cu Satu Mare. Nu știu ce am fost în acel joc, noi am jucat foarte bine, iar Satu Mare au venit doar după pregătirea fizică. Dar contează meciurile oficiale, până la urmă…Urmează alte 3 meciuri amicale până la începerea campionatului. În aceste meciuri vom urmări să anexăm pe jucătorii, care credem noi, sunt cei mai buni ca să prindă primii 11 , primul lot 18, vom mai gândi încă 2-3 formule, pentru că avem timp, astfel încât prima etapă să fim pregătiți. Nu avem un adversar preferat pentru prima etapă, cu toate trebuie să jucăm, așa că trebuie să fim pregătiți din prima etapă până la ultima etapă!” 

One thought on “Dorin Toma este mulțumit de pregătirea din cantonamentul local! „Avem timp să ne pregătim să ajungem la cea mai bună formă la startul campionatului!”

  1. Nu mai avem nevoie de intariri la echipa? Promovam cu lotul actual? Am luat 100000 de euro, nu investim in jucatori ?

Lasă un răspuns

Top