You are here
Home > Fotbal > CSM Tg. Mureș s-a retras din campionat! Locul ei în C5 va fi luat de Metalurgistul Cugir!

CSM Tg. Mureș s-a retras din campionat! Locul ei în C5 va fi luat de Metalurgistul Cugir!

Ioan R. Ster 

Așa după cum baiamaresport.ro va fi informat la vremea respectivă, la Tg. Mureș există probleme mari cu echipa de fotbal CSM Tg. Mureș, cea care se anunța a fi una dintre contracandidatele lui Minaur Baia Mare în Liga 2. După cum informează http://www.liga2.prosport.ro CSM Tg. Mureș s-a retras din campionat din lipsă de fonduri. Am mai arătat faptul că în Consiliul Local Tg. Mureș consilierii UDMR au majoritate, așa încât ei nu au aprobat finanțarea echipei de fotbal a orașului Tg. Mureș, pentru participarea în Liga 3, și promovarea în Liga 2! În atare condiții, locul echipei CSM Tg. Mureș în seria 5 a Ligii 3, este luat de Metalurgistul Cugir, o mai veche cunoștință de-a noastră, cu o echipă, an de an pe locurile fruntașe ale seriei și cu ambiții mai mari.

Secţia de fotbal a CSM Târgu Mureş anunţă faptul că toţi membrii echipei de seniori a clubului sunt dezamăgiţi de repetatele amânări ale rectificării bugetare şi radicalele tăieri de fonduri ce au fost impuse de consilierii UDMR (în totală contradicţie cu bugetele şi cu solicitările înaintate de Consiliul Director al CSM Târgu Mureş, consiliu format în mare parte tot din aceiaşi consilieri locali UDMR.
Cu mare regret pentru performanţele obţinute până acum şi pentru generoasa idee de reconstrucţie a fotbalului târgumureşean, jucătorii seniori de la CSM Târgu Mureş transmit publicului iubitor de fotbal că sunt profund dezamăgiţi, constatând totalul dezinteres la care s-a ajuns în momentul de faţă şi repetatele obstrucţionări şi tăieri de fonduri practicate de consilierii locali !!
Totodată fotbaliştii ţin să sublinieze cu claritate că NU numai greutăţile de până acum i-au dezamăgit, ci din contră – LIPSA DE PERSPECTIVE ŞI VIITORUL TOTAL INCERT SPRE CARE SE ÎNDREAPTĂ CLUBUL, CA ŞI O CONSECINŢĂ A ULTIMELOR DECIZII !!
Situaţia este cu atât mai tristă, cu cât târgumureşenii au ajuns să vadă fotbal de LIGA I , pe stadion, doar la meciurile unei echipe străine (FC Hermannstadt)), ba mai mult, din raţiuni total ilogice zilele acestea s-a anunţat de către conducerea Consiliului Judeţean Mureş, construirea unei noi baze sportive şi înfiinţarea unui nou centru competiţional.
Firesc, întrebările care se nasc sunt următoarele :
– de ce s-a ajuns la situaţia ca echipa oraşului CSM TG:MUREŞ , să fie obstrucţionată ??
– de ce se anunţă demararea unei noi baze sportive şi o nouă echipă are parte de susţinerea conducerii UDMR şi a Consiliului Judeţean Mureş şi nu echipa oraşului CSM TG:MUREŞ ???, a anunţat CSM Târgu Mureş pe pagina sa de Facebook.

Sursa: http://www.liga2.prosport.ro 

Lasă un răspuns

Top