Băimăreanca Delia Sabadîș aur și argint la Campionatul în aer liber Masters 2019 Alte sporturi Atletism by Ioan R. Ster - 27 august 20190 Ioan R. Ster Delia Sabadîș este un un nume recunoscut la nivel național, prin participarea la concursuri naționale și internaționale de atletism, categoria veterani 50+, legitimată la Rapid București, dar originară din Baia Mare. Delis Sabadîș este băimăreanca noastră care a dus numele orașului Baia Mare, pe prima treaptă a Campionatului în aer liber Masters 2019, desfășurat la București, în perioada 24-25 august 2019. Ea a obținut medalia de aur la proba de săritură în lungime și medalia de argint la 100 m liber. Deși, în Baia Mare nu se găsesc soluții de înființare a unei secții de atletism la nivel de veterani, acolo unde există performanțe remarcabile, Delia a găsit tăria și soluția de a aduce medalii de aur în Baia Mare, legitimându-se la Rapid București. Oricât ar păreau greu de crezut, în Baia Mare, acestă categorie de veterani este marginalizată, pentru că nu aduc voturi multe, celor care ar trebui să le pese că se face sport în Baia Mare. Dacă imprimanta s-a stricat chiar atunci când ar trebui să le acorzi și lor o diplomă (măcar onofiric), iată că pentru alte cluburi, este o onoare să aibă în rândurile lor o asemenea sportivă! Până una alta, medialiile și cupa de campioană au ajuns tot…în Baia Mare. Și asta datorită unei atlete căreia nu i-a trecut vârsta, așa cum s-ar crede la prima vedere. Pentru a deveni campion, trebuie să te antrenezi zi de zi, iar asta nu este la îndemna oricui, într-o vreme în care e mai comod să stai în fața calculatorului și a telefoanelor inteligente, să te îndopi la fast-food-uri, și să stabilești un record de…greutate la vârste din ce în ce mai fragede. Tocmai de aceea, performanța Deliei Sabadîș este una de lăudat și chiar de invidiat, în contextul în care la Concurs au participat concurenți binecunoscuți în toată țara. Băimărenii ar trebui să cunoască și aceste performanțe și să le aprecieze la adevărata lor valoare, pentru că în orașul nostru, de la Poalele Gutâiului, sunt tot mai rare, astfel de performanțe. Acolo unde sportul e apreciat la adevărata lui valoare, în Statele Unite, de exemplu, Delia Sabadîș ar fi putut fi legitimată la un club din Miami, dar ea ales să fie pur și simplu….băimăreanca noastră. Într-o urbe în care iubitorii sportului trăiesc din amintirile …epocii de aur! Căci, ce altceva ne rămâne, când vezi că dacă nu aduci voturi…nu contezi!!! Pentru Delia Sabadîș urmează Campionatul Balnic din luna septembrie, acolo unde, va reprezenta…ROMÂNIA, și nu USA! Și ce să vezi? Este tot…băimăreanca noastră! DELIA SABADÎȘ un nume în fața căruia ar trebui să ne înclinăm în semn de respect! Asta dacă ne respectăm valorile sportive ale orașului Baia Mare! Felicitări Delia! Mult succes la Balcaniadă! Share on Facebook Share Share on TwitterTweet Share on Pinterest Share Share on LinkedIn Share Share on Digg Share