You are here
Home > Rugby > Naționala României > Trei zimbri în Naționala României de rugby în 7

Trei zimbri în Naționala României de rugby în 7

Alin Boțioc 

Trei zimbri în Naționala României de rugby 7 

Sâmbătă și duminică (22-23 iunie 2019), Moscova va găzdui meciurile primei etape de Grand Prix Seriei la rugby 7. Pentru meciurile României din grupa A, grupă din care mai fac parte Irlanda, Franța și Italia, antrenorul sud-african Danie de Villiers are la dispoziție un lot de 12 jucători; 3 de la campioana României, C.S.M.Știința Baia Mare, 4 de la C.S.M.București, 2 de la Sport Club Municipal Gloria Buzău și câte unul de la Clubul Sportiv Dinamo București și Centrul Național Olimpic Pentru Tineret.

Cei trei zimbri intrați în vizorul primei reprezentative de rugby 7 a României sunt: cele două aripi Ionuț Botezatu (n.12 decembrie 1987) și Adrian Apostol (n.11 martie 1990) precum și mijlocașul la grămadă Alexandru Țiglă (n.19 februarie 1993).


Cu o victorie în fața Italiei, tricolorii își pot asigura calificarea între primele nouă echipe de pe continent și implicit participarea în Franța la Colomiers în perioada 13 – 14 iulie la meciurile din recalificări pentru Jocurile Olimpice respectiv rămânerea și în sezonul următor în Grand Prix Series.

Lasă un răspuns

Top