Asta trebuia să fac. Dacă mă consider fan adevărat al echipei Minaur Baia Mare, trebuia să salvez eu placheta metalică de pe clădirea încă actualului sediu al clubului, de pe Valea Roșie 26.

 

Spre rușinea mea nu cunosc foarte bine istoria acestei clădiri. Știu din auzite că aici au avut loc multe momente importante din istoria clubului, de la înființare până cel puțin pe la mijlocul anilor 2000, câțiva ani după ce Minaur câștiga pentru prima dată campionatul, de două ori consecutiv, în 1998 și 1999.

Acum în anul în care clubul înființat de Antrenorul Maestru Emerit al Sportului Lascăr Pană împlinește 50 de ani de istorie, clădirea simbol a handbalului băimărean zace în paragină.

 

Da, știu, ăsta e deja un subiect desuet. Știm asta deja de ani buni că clădirea, după ce a fost o vreme ocupată de un restaurant, a fost abandonată, apoi aleșii locali au decis să facă din ea cămin de bătrâni, pentru ca în ultimii ani să fie prădată și distrusă de intemperii.

 

În 2017, când eram angajat al clubului, am participat la extragerea din clădirea deja de pe atunci abandonată, a unui număr mare de obiecte, acte, cupe, trofee, fanioane, casete video și alte lucruri care erau depozitate și uitate în clădire, multe dintre ele în stare de degradare, chiar putrefacție.

 

Am salvat tot ce s-a putut și am depozitat lucrurile într-un spațiu al Sălii Sporturilor, care aparținea încă municipalității. Ce s-a întâmplat cu acele obiecte, care e soarta lor, nu mai știu.

 

Știu doar că pe clădire era montată, încă de la înființarea ei, o plachetă metalică masivă, din cupru sau alamă, poate din bronz, pe care o vezi în imagine.

O plachetă care, după părerea mea, a devenit cu timpul un obiect istoric de valoare, o amintire care trebuia, în condițiile în care se află acum clădirea, să fie recuperată și să-și găsească locul alături de trofeele clubului, într-un viitor posibil muzeu dedicat acestuia.

Din păcate însă, PLACHETA A DISPĂRUT.

 

În vara anului trecut am încercat să transmit pe diferite căi autorităților locale că ea trebuie salvată, conservată, pusă la păstrare.Se pare că nu s-a reușit asta.

Placheta nu mai este acum pe clădire și putem face doar supoziții legat de soarta ei.

 

Așa că, regret profund că atunci când am făcut poza de mai jos, nu am avut inspirația să o demontez personal și să o pun la păstrare.Sunt curios până unde mai poate merge bătaia de joc în privința istoriei acestui club.

Trăiesc cu speranța că se va celebra așa cum se cuvine împlinirea celor 50 de ani de existență.Trăiesc cu speranța că nu voi regreta că nu „am furat” inițiativa organizării unui eveniment care să se ridice cu adevărat la dimensiunea meritată de acest jubileu.

 

Personal, alături de alți colegi și fani entuziaști ai lui Minaur, pregătim o surpiză frumoasă microbiștilor.Dar, am așteptări mari și de la cei îndreptățiți să celebreze momentul așa cum se cuvine.

 

PS: Încă mai sper că m-am panicat degeaba, și placheta nu e tăiată și topită de colectorii de metale semiprețioase, ci e pusă bine, pentru a putea fi oricând arătată copiilor care practică azi handbal și au nevoie să știe CE ESTE ȘI CE ÎNSEAMNĂ MINAUR!