You are here
Home > Fotbal > Gabriel Oiță: „Vin cu gânduri foarte mari la Recea!”

Gabriel Oiță: „Vin cu gânduri foarte mari la Recea!”

 

 

 

 

 

Ioan R. Ster 

Gabriel Oiță este una dintre achizițiile din această iarnă pe care gruparea condusă de Ciprian Danciu și Ovidiu Mic a făcut în această iarnă, pentru a-și întări apărarea, în vederea returului greu pe care ACS Fotbal Comuna Recea îl are. Aflată pe primul loc din C5, la 4 puncte distanță de Minaur Baia Mare și la 8 puncte de Luceafărul Oradea, ACS Fotbal Comuna Recea și-a propus în acest sezon promovarea în Liga 2, după ce în vară au ratat acest obiectiv.

Gabriel Oiță este fundaș central de meserie și a avut una dintre cele mai constante prestații în Liga 2 la Pandurii Tg. Jiu, echipă aflată pe ultimul loc în Liga 2, care se confruntă cu serioase probleme financiare. Gabi spune că venirea sa la Recea nu este un pas înapoi în cariera sa și că are o impresie foarte bună despre oamenii de la Recea și de condițiile de pregătire oferite.

Gabriel Oiță fundaș central  ACS Fotbal Comuna Recea, în exclusivitate pentru baiamaresport.ro:

„Este un nou capitol in viața mea de fotbalist, schimbarea de eșalon nu mi se pare un pas înapoi, deoarece sunt mulți fotbaliști de valoare, care ridică nivelul calității fotbalului. Eu vin cu gânduri foarte mari la această echipă, am avut o primă impresie foarte bună despre oamenii de-acolo și despre condițiile oferite. Sunt sigur că voi găsi un grup frumos, dornic de afirmare, iar împreună vom lupta până în ultima etapă pentru îndeplinirea obiectivului, acela de a promova în Liga 2. Suporterilor le transmit să aibă încredere în noi, apreciem susținerea lor necondiționată, iar la sfârșitul campionatului ne vom bucura împreună pentru promovare!”

Lasă un răspuns

Top