You are here
Home > Fotbal > Feminin > FOTBAL FEMININ Domnițele râului se impun la Malul Dunării! Universitatea Galați – ACS Fotbal Feminin Baia Mare 1-3 (0-3)!

FOTBAL FEMININ Domnițele râului se impun la Malul Dunării! Universitatea Galați – ACS Fotbal Feminin Baia Mare 1-3 (0-3)!

 

 

 

 

 

Alin Boțioc 

Domnițele râului se impun la Malul Dunării!

În cursul zilei de astăzi eșalonul de elită al fotbalului feminin românesc a programat meciurile etapei a cincea, care vine vine să încheie prima parte a play-off-ului respectiv cea a play-out-ului.

În grupa valorică 7-12, componentele A.C.S.Fotbal Feminin Baia Mare s-au deplasat pe Malul Dunării pentru duelul cu ultima clasată Universitatea Galați. Extrem de motivate „domnițele râului” au reușit să se impună cu scorul de 3-1, asigurându-și încă de la pauză toate cele trei puncte puse în joc grație dublei semnate de Andreea Indrecan (minutele 21 și 28) respectiv reușita lui Marinela Cotoș (minutul 34).

Pentru acest important joc, noul tehnician al fetelor noastre, Robert Mezei a folosit următoarea garnitură: Krisztina Szoke Nagy – Diana Butuza, Laura Desmerean, Camelia Daneliuc, Denisa Șut (Lorena Pop), Marinela Cotoș, Dariana Indrei, Alexandra Buftea, Gabriela Țițu, Andreea Indrecan (Dariana Szalay), Georgiana Marița.

Centralul partidei, buzoianca Diana Mădălina Ungureanu a arătat și două cartonașe echipei băimărene; fundașușui central Camelia Daneliuc (minutul 64) respectiv mijlocașului de bandă Gabriela Țițu (minutul 88).

După această strălucită victorie obținută în deplasare, A.C.S.Fotbal Feminin Baia Mare urcă pe poziția a doua a clasamentului, acumulând 17 puncte distanțându-se la 11 respectiv 14 puncte de C.S.S.Târgoviște și Universitatea Galați (formații aflate pe locuri de retrogradare).

Datorită Sfintelor Sărbători Pascale campionatul intern de fotbal feminin se va întrerupe 10 zile urmând ca pe 30 aprilie, „domnițele râului” să facă deplasarea în sudul Banatului la Reșița pentru duelul cu ocupanta locului patru Banat Girls.

Lasă un răspuns

Top