SERGIU CIOCAN RECIDIVEAZĂ! MINAUR BAIA MARE – SCM ZALĂU 4-1 (3-1) Uncategorized by Ioan R. Ster - 24 septembrie 202524 septembrie 20250 Umilința cu Unirea Tășnad pare să fi trecut repede peste elevii antrenați de Francisc Dican, iar Minaur Baia Mare înregistrează a doua victorie consecutivă în patru zile, și nu chiar cu oricine: cu una dintre contracandidatele la cele 4 locuri de play-off, SCM Zalău. Diferența de atitudine, dăruire și joc tehnico-tactic față de partida cu Unirea Tășnad s-a văzut și mai ales s-a simțit în jocul băimărenilor, care parcă ieri au fost o altă echipă. De fapt, față de umilința cu Tănad, băimărenii au avut în primii 11 doar 4 jucători „supraviețuitori” ai acele partide. Băimărenii încep în forță direct pe poarta adversarilor și reușesc deschiderea scorului prin Sergiu Ciocan, care după ce a fost faultat în careu a și transformat cu siguranță lovitura de la 11 m (12): 1-0. Oaspeții antrenați de Ștefan Odoroabă revin pe tabela de marcaj și reusesc să egaleze în min. 21 prin Danale, la o incursiune prin apărarea băimăreană. De altfel, a fost singura scăpare a apărării băimărene în tot acest meci. Până la pauză băimărenii reusesc să se desprindă pe tabela de marcaj prin Alin Baciu (34) și Raul Vitan (39) la capătul a două acțiuni frumoase și lucrate de elevii lui Feri Dican: 3-1. După pauză, zălăuanii, cu LLullaku în centru ofensivei înceracă să preseze dar nu reușesc să mai înscrie. În schimb, o fac băimărenii prin același Sergiu Ciocan, care scăpat spre poarta lui Moldovan este (din nou) faultat în careu. Tot el transformă a doua lovitură de la 11 m a meciului (și a treia în ultimele două etape), și stabilește scorul final: 4-1! Minaur Baia Mare a demonstrat, de acestă dată că este o echipă robustă, bine așezată în teren de Francisc Dican, cu accente ofensive, ceea ce nu poate decât să ne bucure, în perspectiva viitoarelor etape. Etapa viitoare, Minaur Baia Mare va juca la Turda pe terenul lanternei roșii, preluată recent de Marius Popescu, fostul antrenor de la Baia Mare, plecat în iarna acestui an. Clubul Sportiv Minaur Baia Mare – Sport Club Municipal Zalău 4-1 (3-1) Stadionul Viorel Mateianu Baia Mare Divizia C Seria 8 Etapa 5 Marți 23 septembrie 2025 ora 17.00 Arbitrii: Sorin Vădana (Cluj Napoca), George Suciu (Câmpia Turzii), Csaba Antal (Baciu – Cluj) Arbitru de rezervă: Ioan Șerban Stelescu (Satu Mare) Observator de arbitrii: Sebastian Moisin (Oradea) Delegat de joc: Melian Nădășan (Turda) Marcatori: Sergiu Sebastian Robert Ciocan (12-11m, 65-11m), Alin Emanuel Baciu (34), Raul Sebastian Vitan (39) / Vlad Andrei Danale (21) Cartonașe galbene: Bogdan Andrei Stamate (1), Nicușor Bogdan Brîncoveanu (55), Mihai Iulian Stancu (64), Florin Pop (81) Cartonaș roșu: Ciprian Duruș (49) C.S.Minaur Baia Mare: 1.Dănuț Flavius Croitoru – 16.Cătălin Marian Alexe, 93.Andrei Dorel Mocanu, 14.Alex Daniel Băican, 22.Darius Radu Mureșan – 8.Manuel Nana Agyemang, 7.Sergiu Sebastian Robert Ciocan-cpt (30.Hussaini Sanusi `75), 21.Andy Cristian Bădici (80.Andrei Moga `84), 97.Viorel Vasile Chinde (88.Gabriel Țura `84), 10.Raul Sebastian Vitan (6.Raul Zoran Krausz `79) – 29.Alin Emanuel Baciu (17.Denis Vasile Marian Buhai `75) Rezerve neutilizate: 99.Marco Ivan Șuldac, 4.John Steven Dosman Mondragon, 27.Mădălin Iulian Calu, 47.Andrei Matei Orosz Antrenori: Francisc Dican, Rolumus Adrian Buia, Vasile Mircea Șleam Sport Club Municipal Zalău: 34.Dinu Bogdan Moldovan – 33.Ștefan Marian Cană, 8.Mihai Iulian Stancu, 21.Daniel Teodor Pop-cpt, 3.Bogdan Andrei Stamate (5.Alexandru Vasile Dohan `46) – 77.Nicușor Bogdan Brîncoveanu, 7.Emanuel Andrei Dat (20.Luca Nagy `79), 89.Tudor Lucaci (13.Florin Pop `46), 2.Radu George Marius, 11.Vlad Andrei Danale (10.Sergiu Ionuț Pop `59) – 19.Azdren Gani Llullaku (4.Ionuț Adrian Sălăjan `73) Rezerve neutilizate: 12.Rareș Casian Giurgiuca, 22.Vlad Rareș Naghiu, 29.Cătălin Adrian Anghelov, 23.Antonio Denis Pojar, 20.Luca Nagy Antrenori: Ștefan Răzvan Odoroabă, Daniel Paul Harnagea FAZE IMPORTANTE: 7 Bădici are prima ocazie mare de gol, trimite în stâlpul din stânga portarului Moldovan 11 același Bădici șutează din afara careului puțin pe lângă 11 Sergiu Ciocan este faultat clar în careu 12 tot Sergiu Ciocan execută și deschide scorul: 1-0 21 Danale scapă pe contraatac și restabilește egalitatea: 1-1 34 – Alin Baciu șutează imparabil din interiorul careului și aduce Baia Mare în avantaj: 2-1 39 Raul Vitan scapă pe partea stângă a atacului intră în careu și șutează imparabil: 3-1 45+1 Baciu trimite cu capul puțin pe laângă 45+2 Llullaku trimite cu capul de la 11 m în stâlpul din stânga lui Croitoru 48 Sergiu Ciocan execută o lovitură liberă de la 25 m, Moldovan respinge în corner 64 Sergiu Ciocan scăpat singur spre poartă este faultat în careu, centralul Vădana acordă penalty 65 Sergiu Ciocan transformă: 4-1 69 Llullaku șutează din întoarcere Croitoru respinge în corner de sub bară 71 Baciu trimite slab, Moldovan reține 72 Sergiu Pop șutează de la marginea careului de 16 m, Croitoru reține 78 Chinde trage puternic pe mijlocul porții, Moldovan reține