RUGBY CSM ȘTIINȚA BAIA MARE – DINAMO BUCUREȘTI 44 de ani de rivalitate sportivă! Liga Națională de Rugby Rugby by Ioan R. Ster - 20 mai 202320 mai 20230 Alin Boțioc CSM ȘTIINȚA BAIA MARE – DINAMO BUCUREȘTI 44 de ani de rivalitate sportivă! La exact un an fără o zi de la debutul pe prima scenă rugbystică, pe data de 26 august 1979, pe atunci Știința Cemin Baia Mare avea să o întâlnească pentru prima oară pe C.S.Dinamo București într-un meci pierdut în capitală scor 9-19 (3-4). Pentru formația noastră aveau să marcheze Vasile Ion (autor a două lovituri de penalitate) respectiv Balint (cu o lovitură de pedeapsă). Punctele dinamoviștilor erau aduse de E Stoica, Paraschiv și Aldea (toți cu câte un eseu), în speță Constantin (1 lovitură de pedeapsă plus 2 transformări). De la acea dată cele două formații s-au întâlnit de 93 de ori zimbri impunându-se de 44 de ori, iar buldogii de 47, plus 2 meciuri încheiate nedecis ambele jucate la Baia Mare, în luna lui Florar; un inedit 0-0 consemnat pe 9 iunie 1985 și un 35-35 pe 3 iunie 1999. Din totalul celor 44 de victorii repurtate de băieții noștri, 32 au fost reușite pe Arena Zimbrilor iar alte 12 în capitală. Numărul total al eșecurilor a ajuns la borna 47 dintre care 15 la Baia Mare și 32 în București. Calendaristic vorbind în cei aproape 44 de ani de rivalitate sportivă, cele două formații C.S.M.Știința Baia Mare (cu 9 titluri naționale la activ o campioană a provinciei) respective C.S.Dinamo București (16 titluri locul doi după C.S.A.Steaua) s-au întâlnit în meciuri de campionat programate în luna mai de 15 ori, cu 9 victorii trecute în contul formației C.S.M.Știința Baia Mare și 6 înfrângeri. Singurul meci jucat într-o zi de 20 mai, a fost cel din ediția 2005-2006, finala mica pentru locurile 3-4 C.S.M.Universitatea Remin Baia Mare – C.S.Dinamo București 16-20 (13-9). Cât privește recordul de invincibilitate pe propriul teren, C.S.M.Știința Baia Mare nu a pierdut în fața lui C.S.Dinamo București de 14 sezoane, de pe data de 24 octombrie 2007, C.S.M.Universitatea Baia Mare – C.S.Dinamo 3-15 (3-7). La fel de impresionate rămân și cele două concludente victorii repurtate de zimbri, în urmă cu zece ediții; 71-0 în deplasare pe 27 aprilie 2013 și 65-3 acasă pe 27 iulie 2013. Și tot ca o punte de legătură a acestor confruntări directe să consemnăm, prezența lui Teodor Buzatu ca arbitrul numărul patru la acest al “94 turnir”, și care a debutat pentru C.S.M.Știința Baia Mare, în chiar prima etapă a stagiunii 2004-2005 într-un meci jucat pe 28 august 2004 C.S.M.Universitatea Baia Mare – C.S.Dinamo București 12-14 (6-9), fostul jucător de linia a doua și a treia, fiind adus la Baia Mare de la Politehnica Iași după un telefon primit pe data de 5 iulie 2004 de la regretatul Tiberiu Apostol (fost component al zimbrilor în perioada 2001-2008). Share on Facebook Share Share on TwitterTweet Share on Pinterest Share Share on LinkedIn Share Share on Digg Share