PROMOVARE istorică la Recea! ACSF Comuna Recea va evolua în premieră în Liga 2! Fotbal Liga 3 by Ioan R. Ster - 10 august 20201 Ioan R. Ster ACS Fotbal Comuna Recea a promovat în premieră în Liga 2, după ce s-a impus pe teren propriu în fața echipei Minaur Baia Mare cu 6-5 după executarea loviturilor de departajare (2-1 după 90 de minute de joc)! A fost sărbătoare mare la Recea acolo unde elevii lui Ciprian Danciu au reușit să egaleze rezultatul din tur (2-1), încă din prima repriză, prin golurile înscrise de Alexandru Mărieș (min.11) și Gabriel Coita (min 45+1), respectiv Paul Batin (min.32). Dacă în prima manșă a barajului echipa băimăreană a părut echipa cu un plus de valoare și a jucat mai bine, de această dată Chinde & Co au fost mai buni per ansamblu, au combinat mai bine la mijlocul terenului, au beneficiat și de gafa portarul Dombardi în min. 11 pentru a deschide scorul, iar la ultima fază a reprizei au reușit să treacă în avantaj: 2-1! Se cuvin adresate felicitări echipei tehnice conduse de Ciprian Danciu, conducerii administrative și Primăriei Recea pentru această performanță istorică! ACS Fotbal Comuna Recea a cochetat de 4 ani cu primele locuri în C5, iar în 9 august 2020 visul lor a devenit realitate! Mult succes în Liga 2, Recea! Meciul a fost unul cu adevărat de calificare, iar mințile bolnave care au născocit un blat între Recea și Baia Mare au primit o palmă peste obrazul lor de propagandiști politici, fără nici un corespondent în realitate! Fără doar și poate, la această oră, colectivul tehnic, conducerea administrativă și jucătorii de la Minaur Baia Mare sunt cei care încasează și plătesc pentru acest eșec dureros. Era de așteptat să se întâmple acest lucru, jucătorii de la Baia Mare au jucat sub o presiune fantastică, o presiune care nu a existat pe umerii celor de la Recea! Jucătorii au fost doborâți psihic încă dinaintea începerii manșei retur a barajului, victoria din meciul tur fiind catalogată aproape un eșec, deși băieții au câștigat meciul și aveau prima șansă la promovare. Și tocmai pentru că au fost cu un pas în Liga 2, au apărut șacalii care au simțit miros de sânge, cei care au vrut să muște o bucătură la masa celor care au muncit pentru a aduce echipa chiar și aici la baraj. Au fost cei care s-au grăbit să anunțe demiterea lui Dorin Toma, pentru a crea neliniște la echipă, presiune, pentru a-și justifica venirea la club! În orice caz, dacă mai crede cineva că după seara de 9 august 2020 Minaur Baia Mare mai există, se înșală! Minaur Baia Mare a murit…și a murit frumos! Ciprian Danciu – antrenor ACS Fotbal Comuna Recea: „Am vrut să dovedim că echipa care a terminat turul pe primul loc și prima etapă din retur, merită să ajungă și în Liga 2! Ne-am pregătit pentru aceste meciuri și până la urmă am reușit datorită acestor băieți minunați, care știu că nu ajung la valoarea investițiilor de la Baia Mare, știu că nu ajung la valoarea intrinsecă a fiecăriu jucător luat în parte. Dar, inima care o au acești băieți, nu se pune cu nu știu câte valori băgate tot în echipa din Baia Mare. Noi am câștigat astăzi cu inima, datorită unor băieți modești, tineri și care-și doresc. După terminarea celor 90 de minute, bineînțeles că am făcut o nouă strategie de a pleca pe contraatac și, bineînțeles în calcul am avut și ipoteza loviturilor de departajare. Doar că noi de pe bancă nu am mai putut să facem nimic, nu am mai avut schimbări care să ne crească nivelul de joc și atunci ați văzut că a fost destul de greu să ținem ritmul. Dar, am câștigat cu inima. Am jucat contra echipei din Baia Mare, care are un antrenor foarte bun, este și finul meu Tomiță, trebuie să-i dați încredere în continuare pentru că a făcut treabă bună și aceste lucruri care se întâmplă în jurul echipei nu sunt bune.Dacă au fost meciuri aranjate, să le catalogați Dvs., să scrieți, eu nu am ce să comentez, eu v-am arătat echipa cu care intrăm în teren și v-am arătat un fotbal care, dacă v-a plăcut, vă mulțumim, dacă nu v-a plăcut, atâta putem! O să avem o discuție săptămâna care vine și vedem ce putem aduce, pentru că este destul de târziu, ce jucători, dar în mare parte lotul rămâne același, 3-4 implanturi dacă aducem pentru menținerea în Liga 2. Da, golul marcat la Baia Mare a fost hotărâtor, doar că și dacă era 2-0 pentru ei, vă spun sincer, cum am început acest joc și ce penalty au primit consider că noi eram montați și de la 2-0! Adică. puteam răsturna și acest rezultat, băieții au fost conectați la maximum și jucam, ne jucam șansa.Recea este o echipă frumoasă, o bază frumoasă, are câteva terenuri extraordinare de antrenament pe care putem să ne antrenăm atât noi cât și juniorii. Îmi doresc să rămân la această echipă frumoasă, modestă, simplă și cu oameni de caracter!” Dorin Toma – antrenor Minaur Baia Mare: „Din păcate, am suferit până în ultimul moment, am avut promovarea în mână, am dat promovarea din mână, pentru că adversarul a câștigat pe greșelile noastre. Dacă acasă nu am avut noroc și ultimul fundaș a alunecat și am luat gol, aici nu am respectat anumite lucruri, nu luăm mingea, nu respectăm defensiv și totuși am dus jocul la ultima fază. Am avut promovarea în piciorul jucătorilor noștri, ultima fază era în piciorul jucătorului nostru, din păcate 11 m este o loterie și când îți bați joc de fotbal, așa se întâmplă. Nu mi-a fost frică de nimic pentru că am muncit atâția ani, am respectat tot ce am zis să respect și nu mi-a fost frică absolut de loc. Mi-a fost frică de naivitatea jucătorilor mei, sau de relaxare. Când ajungi la ultima fază și depinzi de un 11 m și nu promovezi, ce putem să facem? E o loterie, trebuie să mergem mai departe, capul sus. Din păcate, este prima mea promovare eșuată, toate lucrurile care au fost în jurul echipei, din păcate, au fost împotriva echipei. Am reușit să controlăm lucrurile, încerc să fiu puternic și trebuie să merg mai departe. Ce nu mă omoară, mă întărește, și dacă nu-ți bați joc de fotbal, tot timpul vei merge mai sus. Bineînțeles că am forța să încep din nou, nu am de ce să nu am forța, dar trebuie să am lângă mine niște oameni care mă susțin, o echipă care respectă tot ceea ce zic eu. Atâta timp cât jucătorii mei au respectat ceea ce am zis nu am avut niciodată problemă cu promovări, obiective. Din păcate, astăzi nu s-au respectat anumite lucruri și atunci fotbalul te pedepsește!” Sursa foto: Rafael Hekman Share on Facebook Share Share on TwitterTweet Share on Pinterest Share Share on LinkedIn Share Share on Digg Share
Nu stiu mai oameni buni, dar o cronica de meci nu mai scrie nimeni ? Cine a ratat penaltyul decisiv care ne promova in B ? A murit Ioan P Pop si a murit si presa sportiva din judet ? Răspunde