LIGA 3 PLAY-OUT Resemnare la Șomcuta Mare: Progresul Șomcuta Mare – SCM Zalău 1-3 (0-0)! VIDEO Fotbal Liga 3 by Ioan R. Ster - 1 mai 20220 Ioan R. Ster Resemnare este cuvântul de orine la Șomcuta Mare, după ce șansele de salvare de la retrogradare au fost reduse simțitor în această primăvară, la realuare campionatului în C10. Cu 5 etape rămase de disputat din acest sezon competițional, Progresul Șomcuta Mare se află la 10 puncte distanță de locul ocupat de Sportul Șimleu Silvaniei, care i-ar putea aduce salvarea de la retrogradare. Deși s-au făcut eforturi considerabile ca echipa să poată activa în al treilea eșalon fotbalistic al țării, se pare că formația antrenată de Dănuț Sabou s-a resemnat cu gandul că șansele de salvare sunt din ce în ce mai mici. Cu toate acestea, partida cu liderul din play-out SCM Zalău a început bine pentru maramureșeni, care au avut o primă repriză foarte bună, reușind să țină piept formației de sub Meseș, dezamăgită și ea de ratarea play-off-ului! Zălăuanii nu au avut nici o mare ocazie de gol în primul mitan, cei mai periculoși fiind gazdele care au ratat șansa deschiderii scorului prima dată prin Piroska care ratează din 6 m și trimite alături (4). În min.11 Cezar Bud (foarte bun ieri) a șutat de la 22 m alături de poarta apărată de Miron. Același Cezar Bud mai încearcă o dată poarta oaspeților în min.15, șutul său puternic de la 25 m fiind reținut de Miron. Bogdan Jeler șutează plasat de la 20 m de poartă dar Miron salvează și respinge în corner. Oaspeții ies mai montați de la cabine, și după pauză ratează incredibil deschiderea scorului prin Adrian Șter care are șansa golului în patru rânduri. Prima dată în min. 48 cînd șutul său din colțul careului de 16 m este reținut de Brumar. După numai 2 min același Adrian Șter scapă pe stânga și singur cu portarul trimite pe lângă stâlpul din dreapta porții lui Brumar. În min.60 Adrian Șter trimite cu capul în bara transversală, pentru ca după numai 1 min să mai aibă o dată golul în bocanc, dar scărița sa este agățată de Brumar ieșit în întâmpinare la marginea careului de 16 m. Înlocuitorul lui Adrian Șter în atacul formației pregătită de Alexandru Pop și Marius Munteanu, Sergiu Pop reușește să deschidă scorul în min. 70 trimițând în poartă o minge respinsă în față de Brumar: 0-1! De partea cealaltă, Revesz execută foarte bine o lovitră liberă de la 30 m, dar mingea lovește transversala, iar Bîrle trimite alături. În min 78 Negrean șutează pe lângă poartă de la 18 m de buturi.În min. 82 Cosmin Meșter majorează scorul la 0-2, pentru ca după numai 2 min, în min. 84 Sergiu Pop să realizeze dubla, la capătul unei faze în care a fost foarte bine servit din partea stângă de la Logon: 0-3! Gazdele nu renunță și aleargă după golul de onoare, iar Piroska este foarte aproape de el, dar lovitura sa de la 25 m este scoasă de Miron de sub bară (88). Până la urmă, gazdele reușesc să înscrie golul de onoare prin Bogdan Bîrle în min.90+2, trimițând în plasă o pasă venită la colțul careului de 6 m: 1-3! Marius Pașca – manager SCM Zalău, declarații după meci: Dănuț Sabou – antrenor principal Progresul Șomcuta Mare, declarații după meci: Alexandru Pop – antrenor SCM Zalău, declarații după meci: PROGRESUL ȘOMCUTA MARE – SCM ZALĂU 1-3 (0-0) Teren Progresul Șomcuta Mare Spectatori: cca. 100 Au înscris: Bogdan Bîrle (90+2) respectiv Sergiu Pop (70, 84), Cosmin Meșter (82) Arbitri: Alexandru Gornic (Arad) – centru; Andrei Pîslaru (Arad), Andreea Daniela Șușcă (Turnu-Arad) – asistenți. Observatori: Cornel Pantea (Oradea), Tiberiu Gabor (Reghin). Cartonașe galbene: Cezar Bud (16), Bogdan Jeler (20), Bogdan Bîrle (27), Bogdan Pașca (42) respectiv Mihai Onicaș (40). Progresul Șomcuta Mare: Denis Brumar – Cezar Bud, Milian Urs (cpt), Mihai Revesz, Bogdan Pașca (73 Raul Marian), Denis Lihet (46 Raul Negrean), Paul Szecui, Raul Sima,, Bogdan Bîrle, Eric Piroska, Bogdan Jeler (77 Cristian Raicu). Rezerve neutilizate: Ionuț Buhai. Antrenor: Dănuț Sabou SCM Zalău: Bogdan Miron – Florin Pop, Mihai Onicaș (cpt), Bogdan Șandru, Alexandru Mare, Raul Stanciu (62 Vadim Calugher), Alexandru Sorian, Sebastian Culda (82 Romaric Logon), Răzvan Rotea (20 Sebastian Nicoraș), Cosmin Meșter, Adrian Șter (62 Sergiu Pop). Antrenori: Alexandru Pop (principal), Marius Munteanu (secund). Share on Facebook Share Share on TwitterTweet Share on Pinterest Share Share on LinkedIn Share Share on Digg Share