ECOU Deputatul BRIAN CRISTIAN se apleacă asupra problemelor ridicate de BaiaMare Sport! Opinii by Ioan R. Ster - 25 februarie 20210 Ioan R. Ster Despre subfinanțarea investițiilor în sportul din Maramureș am scris de mai multe ori în ultimul an de zile, când am realizat și prima anchetă jurnalistică sportivă de amploare în Maramureș. Despre cheltuirea banului public în detrimentul finanțării sportului și sportivilor am scris, de asemenea. Despre indiferența unor parlamentari din Maramureș față de problemele cu care se confruntă sportul maramureșean am scris și asta. După alegerile parlamentare din 27 septembrie 2020, configurația celor care ne reprezintă în Parlamentul României s-a schimbat, și iată, au apărut parlamentari mai tineri, dornici de afirmare, de muncă în folosul celor care i-au acordat încrederea la urne. Brian Cristian aflat la primul mandat de parlamentar se remarcă și face ceea ce trebuie să facă un parlamentar: muncește pentru noi, încercând să urnească lucrurile. De această dată, la Complexul Sportiv Național „Lascăr Pană” din Baia Mare, care a uitat să mai primească finanțare din Bugetul Ministerului Tineretului și Sportului de care aparține. Îi mulțumesc public domnului deputat Brian Cristian că a transpus în fapte cele discutate cu Domnia Sa, și îl asigurăm că mai avem materiale. Într-o intervenție la Ministerul Tineretului și Sportului, deputatul maramureșean Brian Cristian a pledat în favoarea CSN „Lascăr Pană”, solicitând totodată verificarea activității acestui Complex Sportiv care ar trebui să găzduiască competiții sportive de amploare. Condiția principală ar fi ca bazele aflate în administrarea CSN „Lascăr Pană” să se prezinte la standarde ridicate, fiind necesară o serie de investiții în infrastructură. Pe cât de tăioasă este intervenția deputatului Brian Cristian, pe atât de binevenite sunt întrebările care se pun în comunicatul Domniei Sale și la care așteptăm nerăbdători un răspuns. Sunt aceleași fel de întrebări pe care ni le-am tot pus și noi. Ne bucurăm că eforturile noastre nu au rămas fără ecou și este de apreciat încercarea de a mișca lucrurile acolo de unde avem așteptări. E greu de comentat și adăugat ceva, de aceea mai jos vă prezentăm, în întregime, comunicatul deputatului Brian Cristian (USR-PLUS): „Brian Cristian, deputat USRPLUS: “Ministerul Tineretului și Sportului trebuie să verifice imediat activitatea Complexului Sportiv Lascăr Pană!” Baia Mare este un oraș cu o îndelungată tradiție în sport. Ne place să spunem asta și ne mândrim de fiecare dată când avem ocazia. Fala unui oraș care iubește sportul de performanță nu corespunde cu realitatea din teren. Trăim din amintiri și am ajuns să ne lăudăm cu performanțele sportive obținute de băimărenii care evoluează prin alte părți, căci infrastructura din orașul nostru se află sub orice critică. Situația se repetă în fiecare an, promisiunile apar și dispar, iar soluțiile se lasă așteptate. Într-o intervenție pe lângă Ministerul Sportului, Brian Cristian, deputatul USRPLUS de Maramureș, atrage atenția asupra unei instituții publice care consumă prea multe resurse în comparație cu ceea ce oferă: Complexul Sportiv Național Lascăr Pană. “Prin 2018, s-a anunțat înființarea unui complex național care ar fi trebuit să aducă investiții masive în bazele sportive din Baia Mare. Trei ani mai târziu, Complexul Sportiv Național Lascăr Pană a rămas la stadiul de procedură juridică. Altfel spus, promisiunea dezvoltării unui centru național complex și performant a rămas doar pe hârtie. Chiar dacă ideea de complex sportiv nu funcționează, bazele fiind tot în paragină, CSN Baia Mare a cheltuit, anul trecut, peste 3 milioane de lei pentru salariile celor peste 60 de angajați. Venituri generate: sub 1 milion de lei.” Merită menționat și faptul că s-au făcut angajări și detașări la Complexul Sportiv Lascăr Pană chiar și într-un an în care, în întreaga țară, prioritățile erau altele. Așa au ajuns în cadrul instituției consilieri și directori care au umflat nota de plată de la finalul fiecărei luni. De asemenea, deputatul Brian Cristian aduce în discuție eficiența și profesionalismul conducerii centrului sportiv din Baia Mare: “Dacă tot a fost întreruptă activitatea sportivă în 2020, mi-ar plăcea să aflu că echipa de management a complexului a avut suficient timp să trimită spre finanțare proiecte solide de dezvoltare.” Mai jos, redăm câteva întrebări care necesită răspunsuri urgente din partea ministrului Sportului și Tineretului, Eduard Novak: Care este viitorul Complexului Sportiv Național Lascăr Pană din Baia Mare? În ce măsură aveți în vedere Complexul Sportiv Național din Baia Mare pentru organizarea unor evenimente sportive naționale și internaționale în anii următori? Veți accepta în continuare un management neperformant și administrarea defectuoasă a patrimoniului? Considerați că este necesar un audit extern pentru analiza activității CSN Lascăr Pană și a celor 60 de angajați în ultimii 2 ani de activitate? O analiză a modului în care s-au făcut angajările la momentul înființării CSN este luată în considerare? Care sunt rapoartele de activitate a celor 60 de angajați din anul 2020? Activitatea sportivă a fost întreruptă, iar echipa de management a avut ocazia de a se concentra pe munca de birou, pe pregătirea unor proiecte de dezvoltare a centrului sportiv. V-au fost înaintate astfel de proiecte din partea CSN Baia Mare? “După cum vedeți, avem, cel puțin pe hârtie, un centru sportiv, dar nu știm ce să facem cu el. Dacă performanța conducerii Complexului Lascăr Pană nu este revizuită în timp util, ne putem aștepta ca exodul sportivilor maramureșeni să devină o regulă în următorii ani. Mă aștept ca noua conducere de la Ministerul Tineretului și Sportului să intervină cu soluții concrete pentru a salva viitorul Complexului Sportiv Lascăr Pană.”, declară, în încheiere, deputatul Brian Cristian. Share on Facebook Share Share on TwitterTweet Share on Pinterest Share Share on LinkedIn Share Share on Digg Share