You are here
Home > Opinii > Viață lungă, Baia Mare Sport! Mesaje din suflet pentru suflet!

Viață lungă, Baia Mare Sport! Mesaje din suflet pentru suflet!

La startul acestui proiect ambițios care se vrea a fi baiamaresport.ro, am primit mesaje de susținere, încurajare, de sprijin moral, și nu numai, de la oameni de sport, jurnaliști sau  suporteri! Le mulțumesc cu plecăciune tuturor, și mă închin în fața jerftfei lor de a aloca puțin din prețiosul lor timp, pentru gândul lor bun și urările făcute! 

Alin Buzărin – editorialist Gazeta Sporturilor 

Salut nașterea acestui site și-i doresc viață lungă! Să respire lângă sportul băimărean, să-l ajute să fie iarăși ca odinioară, măreț și strălucitor. În inimă voi avea mereu Generația Mateianu și Minaurul profesorului Lascăr Pană. Doresc renăscute astfel de întâmplâri și le vreau reflectate cu pasiune de www.baiamaresport.ro. Succes celor ce vor scrie, gânduri bune celor ce vor citi!

Horațiu Sima – Sport Total FM București 

„Presa din tara noastră, in special cea sportivă,este în oarecare suferință.Am.ajuns sa relatăm fapte colaterale, cancanuri în detrimentul total al mișcării sportive, lucru inadmisibil!
Salut apariția unui nou site de sport la Baia Mare! Curajoasa întreprindere a confratelui Ioan Ster merită toată atenția și aprecierea noastră.Bafta Gioni, succes!”

Ionel Luțan – Sport Total FM București 

Succes, baiamaresport.ro! Apariţia unui nou site care va trata, cu siguranţă, în mod profesionist sportul băimărean şi nu numai, este un moment aşteptat în presa maramureşeană. Cum subiectele interesante şi incitante vor fi prezente, zi de zi, urăm bun venit publicaţiei online de care era nevoie în peisajul sportiv local şi, de ce nu, naţional!”

Ioan Romeo Roșiianu – Redactor șef ȘtirileMM și NecenzuratMM   

„Într-o vreme în care sufletul nu mai este monedă de schimb, într-o vreme în care la Cina de taină nu mai este loc pentru Cuvânt a investi în slove – ca mare minune-a comunicării – e un „păcat” (ca) de moarte astăzi. Astăzi se caută vila, mașina de lux, contul din bancă, senzația zilei. Johny Șter face parte din stirpea rară a celor care pot pătrunde sensuri, care pot face văzut (ne)văzutul. M-am bucurat să-l știu aproape ani buni, o veșnicie de viață. Împreună am tăiat țara asta în două, în mii de linii – punți între zone, oameni și suflete. Are maturitatea și știința zborului ACUM, iar proba de foc este UN ZIAR DE SPORT care vine să umple un gol nemeritat de mare în ceea și-a (bine)meritat (re)numele de „a doua capitală a sportului românesc”. Maramureșul a avut mereu (și) ziariști sportivi, dar mulți – din comoditate sau neputință – au înclinat balanța înspre comentarii, „editorialiștii” din ei încercând să ia fața celui de la firul ierbii și praful sălii. Johny Șter repune lucrurile-n matca firească, răscolește trecutul acestor locuri și oameni. Johny Șter are știința jocului și putința prieteniei, are expertiza necesară disecției, ceea ce garantează un produs media de înaltă calitate. Îl invidiez frumos pentru acest demers, ca unul care-a încercat un ziar tipărit de sport acum un deceniu aici – „Sport necenzurat” – la care-au achesat la acea vreme numele importante ale presei sportive, breaslă din care fac parte de mai bine de două decenii. Johny Șter are șansa să profite de actualele mijloace tehnologice și poate să șteargă praful prea gros pus pe realizările extraordinare ale oamenilor zonei, dar și să pună sub lupa reflectoarelor actuale performanțe. Succes, prietene, succes! Greul abia acum începe și nici de „binevoitori” nu vei duce lipsă! Indiferent de vremea rea și de oameni eu îți rămân prieten. Ioan Romeo Roșiianu

Marian Ilea – redactor șef axanews.ro 

Un site de sport la Baia Mare, numai sport, care să oglindească tot ce înseamnă mișcare sportivă în județul Maramureș, sau o parte cât o să o reușească să adune un site, e un pariu extrem de fertil pentru mișcarea sportivă și pentru presa din Maramureș! Eu pot să spun că importanța unui site de sport am descifrat-o într-o vizită la Cosenza, la „Il Cotidiano”! Imaginati-vă o clădire imensă, social, evenimente, ancheta, erau într-un corp al clădirii și jumătate din clădire avea o usă, se deschidea cu portar. L-am întrebat pe directorul de la „Il Cotidiano”, din zona aia a Cosenzei, „ce-i cu ușa asta, aici ce se întâmplă?” Zice: „aici este secția de sport”. Secția de sport era mai mare și ca metri pătrați și ca forță editorială decât tot ziarul, restul ziarului. Și, povestind cu omul, a zis: „secția de sport vinde ziarul! Și noi, de aceea avem forțe specializate în sport, redactor de performanță!” Cosenza juca în divizia națională la fotbal, în jur erau echipe de fotbal extrem de puternice, dar în alte divizii, ciclismul era extrem de la modă și se făceau pagini și oameni se luptau, pagini după pagini în fiecare zi, oamenii se luptau să prindă inclusiv imagini, drept pentru care aveau niște fotoreporteri specializați în sport. Restul evenimentelor, în jumătatea activă, a ceea ce eu numeam presă. la vremea aceea, de la știre până la anchetă și reportaj, prelua, de fapt, toate informațiile de la instituțiile statului, existente în Cosenza. Cam ce se întâmplă în presa locală, și cam și în presa națională astăzi la noi. Atunci am conștientizat că va veni o vreme când fără sport nu va mai exita presă…din păcate! Și astăzi paginile de sport au 2-3 oameni împrăștiați în on line și în presa scrisă. Eu nu vă doresc decât să reușiți să fiți și pepinieră pentru jurnaliștii sportivi ai viitorului și un ziar on line puternic care, la un moment dat, să se vândă așa cum se vând în lumea occidentală, ziarele foarte bune! Și, de asemenea, aș vrea să văd poze, fotografii, instantanee, mai puțin fotografii, dar din care să înțeleg că se întâmplă ceva în sportul din Maramureș! Drum bun, și multă baftă în breasla jurnaliștilor sportivi!” 

Călin Matei – Președinte CSM Știința Baia Mare-rugby 

Mult succes pe piața media ! Este nevoie de o publicație online care sa fie obiectivă ,corectă și informată cu tot ceea ce se întâmpla în sport ! Vă urez mult succes și vă asigur că vom avea o bună colaborare !”

Florin Matei – editorialist „Fotbal Vest”, Arad 

„Bine ai venit, Baia Mare Sport! În accepție pur rebusistică, inițiativa se poate defini ca ,,plan de antrenare a unei echipe”. De atragere, adică, a unor amatori de nou în jurul unei idei. Definiția îmi aparține, am folosit-o pe vremea în care compuneam careuri de cuvinte încrucișate pentru revista ,,Rebus Flacăra”. Ioan R. Ster este un inițiator. Adică, un om căruia i-a venit o idee și care încearcă să aplice ideea la un mod cât mai benefic pentru membrii comunității sale. ,,Baia Mare Sport” este ideea din care s-a născut inițiativa. Odată lansată inițiativa cu pricina, ,,Johhny” Ster și-a făcut rapid adepți. Adică, a antrenat în planul lui generos câțiva oameni cu aceleași convingeri și cu idei asemănătoare. Și, împreună cu aceștia, a pus pe picioare o echipă. Deși locuiesc la câteva sute de kilometri de plaiurile maramureșene, unul dintre oamenii cuceriți de inițiativa aceasta sunt și eu. Ca atare, voi semna periodic scurte comentarii și analize pentru site-ul sportiv conceput de Mister Ster. Voi scrie despre fotbalul de azi și, pentru că sunt un nostalgic iremediabil, despre fotbalul de altădată. Despre fotbaliștii vremurilor de odinioară, despre generațiile de aur ale cluburilor de tradiție U.T.A., F.C. Baia Mare, Olimpia Satu Mare, F.C. Bihor, Poli Timișoara, Corvinul Hunedoara, Jiul Petroșani, ,,U” Cluj. Pentru cei trecuți de prima tinerețe, voi scrie și despre Minerul Cavnic, Strungul Arad, C.F.R. Timișoara, C.I.L. Sighetu Marmației, Armătura Zalău, Aurul Brad. Va fi o onoare pentru mine. Drept pentru care, nu-mi rămâne decât să-i urez site-ului ,,Baia Mare Sport” un start voinicesc și un parcurs cât mai lung, presărat cu succese, pe sinuosul drum al media sportive. Iar inițiatorului Johnny Ster, după felicitările de rigoare, cât mai multă putere de muncă!”

Emil Kemeneș – antrenor zonal F.R.F. 

„Salut apariția unui site dedicat exclusiv sportului din Baia Mare, cu speranța să aveți de relatat despre cât mai multe și mai răsunătoare performanțe!”

Octavian Cioltea – Președinte de onoare F.C. Prietenia Baia Mare

„În calitate de membru al echipei F.C. Prietenia, adresez site-ului www.baiamaresport.ro să aibă parte de viață lungă.Viață lungă în sport, pentru că Johnny a fost unul dintre oamenii emblematici ai activității sportive în Maramureș, el și întreaga familie, și de aceea cred că mertă să aibă succes de aici încolo, chiar dacă inițiativa a fost una destul de riscantă, vis a vis de toate problemele pe care societatea românească le are în acest moment. Am connvingerea că, vis a vis de tenacitatea pe care o demonstrează, și vis a vis de ambițiile care îl poartă – ambiții pozitive,bineînțeles – să aibă parte de succes și de aceea mă alătur corului care îl susțin pe acest om inimos. Îi doresc să aibă parte de mult bine, să aibă parte de satisfacții depline de pe urma activității pe care o desfășoară.”

Ioan Cristea – F.C. Prietenia Baia Mare 

„Toți membrii Clubului FC PRIETENIA Baia Mare urează noului ziar on line www.baiamaresport.ro bun venit în peisajul sportiv al băimarenilor. Sperăm într-o colaborare de lungă durată și dorim fostului echipier al grupării noastre mult succes și cât mai multe împliniri în acest demers jurnalistic. Succes Johnny !!!

Mircea Grumaz – jurnalist sportiv, Baia Mare 

„Sunt fericit de fiecare dată când apare o entitate media. Pentru ca asta inseamna concurență suplimentară și, implicit, progres. Mă interesează cu atât mai mult cu cât vorbim și de sport, de sportul local. Mult succes și sper să rezistati cât mai mult in peisajul media local, unul destul de ostil noului, destul de plin de tipare și clișee, pentru a nu mai vorbi și despre alte lucruri.”

Nicolae Ardusătan – șef galerie „Comando Buldogs” 

„În sfârșit a apărut un ziar de sport în Baia Mare !! Din partea galeriei COMANDO BULDOGS bun venit! Sperăm să fie.de bun augur pentru sportul din Maramureș!”

Norby Szopko – radio Transilvania Baia Mare 

Baia Mare iubește sportul!A demonstrat-o de atâtea ori, fie că a fost vorba de fotbal , handbal, rugby sau volei, oamenii locului au fost lângă echipa preferată, au susținut-o, indiferent de rezultate. Baia Mare consider că avea nevoie de o pagină sportivă pe online, care să aducă informații corecte, la subiect sau rezultate ale echipelor care reprezintă municipiul Baia Mare, și de ce nu, care reprezintă județul Maramureș. Acum la lansare, doresc paginii www.baiamaresport.ro, o viată lungă, cu cât mai multe știri pozitive!”

Ioan Tătăran – fotbalist Generația Mateianu   

„Mult succes, www.baiamaresport.ro !”

Lasă un răspuns

Top