You are here
Home > Editorial > SPORTUL nu poate motiv de răfuială politică pentru NIMENI!

SPORTUL nu poate motiv de răfuială politică pentru NIMENI!

 

 

 

 

 

 

Ioan R. Ster 

„Sportul te învață să ai caracter, te învață să câștigi și să pierzi!”

Până în luna aprilie a acestui an Legea Educașiei Fizice și Sportului nr. 69/2000 prevedea un prag de 5% din Bugetul Local pentru finanțarea sportului, existând mult ambiguități, care de cele mai multe ori au blocat finanțarea sportului sau a investițiilor în sport, existând o sumedenie de dosare penale deschise aleșilor pentru finanțarea sportului. Președeintele României Klaus Johannis a promulgat în 13 aprilie 2020 Legea pentru aprobarea Ordonanței de Urgență 37/2017 pentru modificare Legii Educației Fizice și sportului nr. 69/2000, care elimină pragul de 5% alocat susținerii activității sportive de către autoritățile locale. Aceste modificări au fost susținute de mișcarea sportivă din România, Federația Română de Fotbal fiind una dintre federațiile sportive care au inițiat și sprijinit această inițiativă. Până la urmă, în an electoral, au intrat în vigoare aceste modificări, benefice activității sportive din România.

Dar, uite că s-au și găsit, ca să nu zicem grăbit, unii care să conteste alocarea de fonduri publice activității sportive, în speță a Clubului Sportiv MINAUR BAIA NARE. Nu am absolut nimic cu Cătălin Vischi, pe care îl apreciez, în continuare, rămâne un jurnalist de frunte al obștei, dar mie mi se pare că bătăliile pe care Domnia Sa le are cu persoana lui Cătălin Cherecheș au ajuns prea departe!

Sportul nu trebuie să fie un motiv de răfuială politică pentru nimeni, sau refulări ale unor frustrări infantile! Cu toate calculele economice făcute de jurnalist am curajul să-l contrazic, și în perioada următoare vom strânge date oficiale din care, pot  să pun pariu, va reieși că în realitate SPORTUL produce mai mult decât cei 2,28% din Bugetul Municipiului Baia Mare, înfierați de Cătălin Vischi! Că un procent mare al populației Municipiului Baia Mare (cca 10% anticipez eu) este angrenată direct sau indirect în practicarea sportului, că sportul înseamnă sănătate și spitale mai puțin pline și că din punct de vedere economic tot Baia Mare are de câștigat. Nu mai vorbim despre faptul că SPORTUL este CEL MAI BUN AMBASADOR al nostru, al băimărenilor! Câștigul de imagime cine îl poate măsura în bani? Consider că procentul de 2,28% din Bugetul Local pentru CLUBUL SPORTIV MINAUR BAIA MARE este mult prea MIC, și poate nu ar fi lipsit de interes un MORATORIU al partidelor politice din Baia Mare și Maramureș, pentru stabilirea unui procent din Bugetele Locale alocat sportului!

Nu m-am născut avocat și nu am pregătirea necesară, ca atare nu vreau să fiu avocatul primarului Cătălin Cherecheș! Dar, știu ceea ce Domnia Sa a afirmat cu nenumărate ocazii: dacă vrea cineva să se războiască, să se ia de PERSOANA Cătălin Cherecheș, să lase băimărenii în pace! Cătălin Cherecheș este suficient de bărbat să se ia la trântă cu oricine, trebuie doar curajoși care să-i țină piept! Ca atare, JOS LABELE DE PE SPORTUL MARAMUREȘEAN!

https://2mnews.ro/34-milioane-de-euro-pe-an-baia-mare-cheltuie-28-din-banii-orasului-pentru-clubul-sportiv-al-17-lea-oras-din-tara-are-clubul-cu-al-6-lea-buget/ 

SURSA FOTO: 2mnews.ro 

Lasă un răspuns

Top