RUGBY Notre respect, Marius Dănilă! Liga Națională de Rugby Rugby by Ioan R. Ster - 6 ianuarie 20220 Alin Boțioc Notre respect, Marius Dănilă! După ce mai bine de 15 ani a îmbrăcat tricoul campioanei en-titre a României, C.S.M.Știința Baia Mare, Marius Dănilă (fostul căpitan al zimbrilor a decis cu circa două luni înaintea împlinirii vârstei de 35 de ani să se retragă din activitate. Născut la Suceava pe data de 8 martie 1987, Marius Dănilă (1,93 cm, 110 kg) a evoluat în linia a doua fiind unul dintre cei mai longevivi jucători ai C.S.M.Știința Baia Mare. A început rugby-ul la C.S.S.Gura Humorului fiind pentru prima oară legitimat la seniori pe data de 10 martie 2004. Doi ani mai târziu pe data de 29 iulie 2006 la sfaturile fostului căpitan de echipă Mihai Macovei, a acceptat să semneze cu clubul băimărean. În acești 15 ani cel ce în școala gimnazială a cochetat pentru o scurtă perioadă de timp cu handbalul, a reușit să fie prezent la cele mai importante succese ale zimbrilor băimăreni. A jucat nu mai puțin de 31 de finale (13 în campionatul intern de rugby, 9 finale de Cupa României, 4 din cadrul Cupei Regelui plus alte două în Campionatul intern de Rugby 7). A mai bifat și trei trofee la nivel continental; Cupa Europei Centrale și de Est respectiv Supercupa Europei, plus alte două jocuri în Challenge Cup ediția 2015. În campionatul intern de rugby indiferent că el s-a numit Divizia A sau SuperLiga de Rugby, Marius Dănilă s-a încununat de șapte ori cu medalia de aur (edițiile 2008-2009, 2010, 2011, 2014, 2018-2019, 2019-2020 și 2021), fiind medaliat de cinci ori cu argint (2012, 2013, 2015, 2016-2017 și 2017-2018), plus o medalie de bronz (stagiunea 2006-2007) În ultimul act al Cupei României, jucătorul moldav a fost prezent, fiind de trei câștigător al acestui trofeu, (2010, 2012 și 2020), la care se adaugă șase locuri doi, (2006-2007, 2011, 2013, 2014, 2016 respectiv 2017-2018). A urcat pe toate cele trei trepte ale podiumului Cupei Regelui. Locurile unu edițiile (2016 și 2017), locul doi (2015) locul trei (2018). Deasemenea a obținut o medalie de argint și una de aur în campionatul intern de rugby 7 (edițiile 2008 și 2011). La nivelul competițiilor inter-cluburi europene; Marius Dănilă a obținut aurul în ambele ediții 2010 și 2011 ale Cupei Europei Centrale și de Est fiind câștigător și al Supercupei Europei ediția 2010. Tot pe plan european, puternicul jucător de pe pachetul de înaintare a bifat și două jocuri contra celor de la Enisey S.T.M.Krasnoyarsk ambele pierdute în Challenge Cup ediția 2015. Pentru întreaga sa activitate, atât coechipierii cât și cei din conducerea clubului C.S.M.Știința Baia Mare îi doresc multă sănătate și succes pe mai departe. Share on Facebook Share Share on TwitterTweet Share on Pinterest Share Share on LinkedIn Share Share on Digg Share