You are here
Home > Opinii > Investiții ZERO lei, director adjunct numit politic – recompensa perdanților!

Investiții ZERO lei, director adjunct numit politic – recompensa perdanților!

 

 

 

 

 

 

Ioan R. Ster 

Anul electoral 2020 a luat sfârșit odată cu instalarea la Palatul Victoria a noului Guvern condus de PNL-istul Florin Cîțu. Anul care vine este așteptat cu răfuieli politice de răsunet. Până una alta, sportul românesc va fi condus de…UDMR-istul Eduard Novak, ex-președinte al Federației Române de Ciclism!

Se pare că sportul nu face notă discordantă cu celelalte domenii, iar numirile politice promovate de noua orânduire își îndreapta „cuvenita” atenție și către sport. Mai precis, după ce a condus 4 mandate primăria din Leordina, perdant de frunte al PNL, Ștefan Gavriluți a fost uns director adjunct la Complexul Sportiv „Lascăr Pană” din Baia Mare, cu un salar de bugetar generos, pe un loc …rămas (intenționat sau nu) vacant! Nu știm care au fost calitățile pentru care Ștefan Gavriluți a fost numit la cârma unui Complex Sportiv NAȚIONAL, că nu am auzit să fi avut nu știu ce rezultate în Leordina pe linie sportivă. Ba dimpotrivă, umblă vorba prin târg, că proaspătul director adjunct a plecat cu coada între picioare de la Primăria Leordina, cu serioase lipsuri de inventar, lipsuri la care sperăm că vom avea și noi acces!

Acest lucru se întâmplă în anul în care, Guvernul EXCLUSIV PNL, a alocat Complexului Sportiv „Lascăr Pană” din Baia Mare pentru investiții suma de ZERO LEI!!!! În schimb, schema de personal este generos încărcată, cu 60 de angajați, cei mai mulți directori și consilieri (au plagiat de la DJTS Maramureș), pentru a le căror salarii se cheltuiesc sume considerabile, peste 3 milioane de lei!!!

Dacă Ștefan Gavriluți este unul dintre „experții” cu care…„punem Maramureșul pe roate”, atunci s-ar putea să ne trezim că roatele au luat viteză prea mare și vom exclama plini de bucurie că în Maramureș sportul este sublim dar …lipsește cu desăvârșire !!!!

Sursa foto: pagina de facebook Gabriel Valer Zetea

 

Lasă un răspuns

Top