Marcel Răducanu este unul dintre cei mai tehnici fotbaliști pe care i-a avut România. Driblingurile sale năucitoare și golurile spectaculoase i-au adus și titlul de „Fotbalistul Anului” în 1980, într-o vreme în care erau în plină glorie Balaci, Iordănescu, Ștefănescu sau Cămătaru.

Tot în 1980 a marcat în poarta Angliei în victoria cu 2-1 de pe „23 august”. După numai un an, rămânea cu orice risc în Germania, fugind de comunism și de problemele pe care și le făcuse în țară.

A jucat apoi pentru Borussia Dortmund, între 1982 și 1988, fiind asimilat rapid și îndrăgit de nemți.

În România a fost condamnat la închisoare de regimul Ceaușescu și șters din statistici, astfel că golul său cu Anglia nu mai figura sub numele lui!

 Ce boacăne făcea Marcel Răducanu în cantonament

Talentul l-a avut în genă, trăgându-se din neam de fotbaliști. Cel mai cunoscut era unchiul său, Marin Voinea, care evolua pentru Progresul București. Acolo a început fotbalul, la vârsta de 7 ani, chiar dacă destul de departe de casă. Până la 9 ani și jumătate a făcut naveta zilnic cu tramvaiul, o oră, între Pantelimon și Dr. Staicovici.

S-a tras apoi mai spre casă, la Centrul de copii și juniori de la 23 August. L-au oprit imediat, pentru că dribla tot. Încă de la 5-6 ani, pe maidan, le înnoda picioarele celor mai mari decât el.

„Am avut norocul că am dat de un mare antrenor, de Francisc Fabian. Am jucat mulți în prima ligă din grupa lui: Ion Ion, Aelenei… Ne-a luat de mici și ne-a dus până la 18 ani.”

Cea care i-a urmărit îndeaproape cariera a fost mama sa, pentru că, paradoxal, tatăl nu era pasionat niciun pic de fotbal. Ne povestește că nea Petrică, cum îi spuneau prietenii, a fost o singură dată la un meci, pe Ghencea. Marcel însă a prins o zi proastă, un spectator l-a înjurat iar de atunci tatăl lui nu a mai călcat pe la stadion.

Mama lui a fost cea care s-a zbătut să fie reprimit la naționala de juniori după o… boacănă făcută în cantonament.

„M-au luat la lotul de juniori în pregătire. Am făcut și prostii, m-au trimis acasă de la Râșnov. Am făcut pipi într-o sticlă, am amestecat cu suc de portocale și am dat unuia să bea. Când m-a văzut mama acasă, m-a întrebat ce e cu mine. I-am spus: gata, m-au selecționat. Ce era să-i zic? Mama m-a simțit imediat că am mințit și că nu mă simțeam bine. S-a dus la Fabian și m-au chemat înapoi.”

 Soția l-a salvat de la un posibil infarct!

Tatăl fostului fotbalist a murit de tânăr, la vârsta de 52 de ani. Într-o noapte geroasă, a ieșit să pună antigel în instalația mașinii și i-a stat inima. Problemele sale s-au transmis pe cale ereditară, astfel că și Marcel Răducanu a fost în pericol de moarte, exact la aceeași vârstă.

„Dacă nu mă atenționa nevastă-mea, muream. Am două stenduri la inimă din 2006. Aveam 52 de ani, mă simțeam moleșit. M-a trimis nevastă-mea: du-te să te controlezi. M-am dus și m-au pus pe bicicletă să fac efort. Doctorul se uita strâmb la mine, mi-a zis că nu prea îi place.

Dumnezeu a vrut, mai spune Marcel, să se întâlnească, doar cu câteva luni înainte, cu cel mai mare cardiolog din Germania, care face transplant de inimă în America. Profesor-doctor Kofler era nebun după fotbal. Datorită lui, acum, știe că trebuie să ia toată viața 5 pastile pe zi pentru subțierea sângelui, pentru tensiune.”

Marcel Răducanu în era Steaua

Revenind la cariera de jucător, Răducanu a debutat la Steaua în fotbalul mare la 18 ani, echipă cu care avea să câștige două titluri de campion național și o Cupă a României. Nu i-a fost greu să se acomodeze în vestiar, pentru că el și alți câțiva tineri care făcuseră trecerea de la tineret erau „fotbaliști”.

Vedetele de atunci, ca Liță Dumitru, Puiu Iordănescu sau Iosif Vigu, îi apreciau talentul. Sigur că el, la fel ca cei mici, mai căra echipamentul, mai era pus la munca de jos… Dar s-a avut bine cu toată lumea și nu a avut niciodată probleme cu nimeni.

Cel mai mult l-au ajutat să se integreze Vasile Negrea și Vasile Iordache. Se înțelegea cu toată lumea, însă cel mai bine cu Florin Marin, cu Aelenei, cu Tudorel Stoica și cu Adrian Florea:

„Aveam echipă puternică. Dacă decurgea totul normal și nu se făceau șmecherii, trebuia să luăm în fiecare an campionatul. Problema mare la noi era că se adunaseră prea multe valori.”

Regretă și acum că n-a fost băgat pe Wembley, împotriva Angliei

O primă oportunitate de a rămâne în străinătate a apărut în 1980, în timpul unui turneu la Toulouse, în care a luat titlul de cel mai bun jucător al competiției în defavoarea lui Platini!

Totuși, Marcel era un fotbalist iubit, nu ducea lipsă de nimic. Trăia bine în România, de ce să vrea să plece în Occident? Dorința de a juca în continuare pentru echipa națională l-a făcut să nu își dorească să „evadaze” din comunism, dar a urmat o dezamăgire: nu a fost folosit niciun minut în meciul de pe Wembley, cu Anglia.

Atunci, România a obținut un rezultat mare, 0-0 în deplasare cu naționala Angliei. Însă antrenorul de atunci, Valentin Stănescu, a decis să nu-l introducă pe Marcel Răducanu, iar asta l-a durut extrem de tare.

Se săturase deja de balivernele comuniștilor, de toate ședințele în care se spuneau numai minciuni. Mai era și problema cu blatul demonstrat, din meciul cu „U” Cluj. Pur și simplu își dorea să-și demonstreze că poate face față în Occident.

Întrebarea vine firesc. Nu v-a fost frică să rămâneți singur acolo? Să lăsați totul în țară, o carieră, o familie?

„Mi-a fost frică atunci când am rămas, pe 31 iulie 1981. Trei zile nu am ieșit afară din casă, apoi am început să ies, trebuia să mă mișc, să mă antrenez. Când am fost la Hamburg și i-am văzut pe nebunii ăia pe motociclete, mi s-a făcut frică. Am zis: Doamne, vreau înapoi. Nu am putut să stau prea mult la nea Costel Popa (n.r. – fost șef al hotelului Nord, rămas cu ceva vreme înainte în Germania), mă simțeam prost.„ 

Suspendat în Germania pentru dublă semnătură

Apucase să semneze cu Hanovra atunci când a fost căutat de Borussia Dortmund, oficialii acestui club aflând din presă că Marcel Răducanu nu se mai întorsese în România. A semnat și cu Dortmund, astfel că primea salariu din două părți, ceea ce era ilegal.

A fost suspendat un an, iar Dortmund a plătit 500.000 de mărci pentru el celor de la Hanovra, pentru că altfel nu îl puteau folosi.

„Am semnat ca fraierul cu Hanovra un precontract. După 3-4 săptămâni m-a căutat Borussia Dortmund. A venit Branko Zebec, cel care a fost și la Bayern Munchen și la Hamburg, croatul, marele jucător și antrenor. Ne-am întâlnit pe o autostradă. M-am dus cu nea Popa, săracul a încercat să mă ajute, nu știa nici el foarte bine germană. În sfârșit, cu engleză, dând din mâini, din picioare. Mi-au zis: vii, ai 100.000 de mărci, joci în prima ligă. Eu, când am auzit, „gata, nicio problemă”.

Dar el semnase deja. Pe 1 septembrie 1981 a ajuns la Dortmund. Cei de la Hanovra l-au dat în judecată. Îi trimiteau salariul, Marcel îl trimitea înapoi. Lua deja bani de la Borussia, nu putea să ia din două părți!

Un an a durat procesul și a câștigat Hanovra. Borussia a dat jumătate de milion de mărci, iar Marcel regretă și acum, pentru că banii ăștia putea să îi ia el.

Venise pe gratis din România, nu costase nimic. Și acum își reproșează acea greșeală:

„Am vrut inițial doar să joc fotbal, nu mă mai gândisem la bani, dar apoi mi-am dat seama ce am pierdut.”

Prima reîntâlnire cu autoritățile române a fost după o jumătate de an, când s-a dus la Consulatul României pentru a renunța la cetățenie. A mers cu o mare strângere de inimă, pentru că cei care mai făcuseră acest gest o sfârșiseră rău. Spre surprinderea sa, totul a decurs fără probleme.

„Am luat cu mine un prieten, pe unul Gigi. I-am zis: Gigi, intru înăuntru. Dacă nu ies în jumătate de oră, anunți poliția. Se mai întâmplaseră chestii… Îmi făceau o injecție și după aia prindeam fluturi pe acolo. Îi băga în mașină și îi ducea acasă în România. Nu mi-au făcut nimic.” 

A pus stop unei scrumiere de 5 kilograme! „Unuia de la tv i-au căzut ochelarii!”

Era prieten bun cu Conți Bărbulescu, cel care îi făcea schetchurile lui Dem Rădulescu sau lui Toma Caragiu. Își amintește cu plăcere de „șprițurile” cu Fănuș Neagu, cu Dan Spătaru, cu Florin Piersic, atunci când ajungeau în Germania.

Marcel Răducanu este celebru și pentru episodul în care a pus stop unei scrumiere de 5 kilograme! Povestește eroul nostru:

„Când eram suspendat, aveam un termen la președinte, care era cu un oaspete în birou și cu televiziuni acolo de față. De plictiseală, am luat o scrumieră de cristal de 5 kilograme, am aruncat-o în sus și am pus stop pe picior. I-au căzut ochelarii unuia de la televiziune. Cum ai făcut? Mai poți să faci o dată? Și am făcut-o.”

Voia să fie cât mai degajat, dar singurătatea reprezenta o mare problemă. Soția rămăsese în țară, iar mama trăia o dramă în România comuniștii spunându-i că fiul ei a fost împușcat. Ulterior, a reușit totuși să vorbească la telefon și a liniștit-o. 

În schimb, toți colegii încercau să îl facă să se simtă „ca acasă”. L-au primit bine, l-au ajutat să învețe limba, iar după expirarea suspendării, a început să facă furori pentru Borussia Dortmund: în sezonul 1982-1983, Marcel Răducanu a ajuns de 11 ori în echipa etapei!

„Ziua aveam două antrenamente… mai era un turc… În perioada aia aveau voie numai doi străini. Acum sunt doi nemți și 20 de străini. Au trecut anii, m-am obișnuit. Dacă, Doamne ferește, mă accidentam, nu știu ce se întâmpla.”

Acum, când se uită în urmă, Marcel Răducanu regretă că nu și-a terminat cariera la Borussia Dortmund, preferând să plece, la 33 de ani, la FC Zurich.

„Știam că nu mai pot să mă întorc acasă. Am stat 7 ani, 6 sezoane am jucat. Aveam până în 89 contract, dat în 88 am plecat la FC Zurich, aveam 33 de ani, mi-au dat contract pe trei ani. În viață iei decizii, crezi că e bine, dar când te uiți înapoi vezi că nu a fost așa. Dacă rămâneam, în 89 luam Cupa Germaniei și poate că îmi dădeau și un job la Borussia Dortmund.” 

Golul pentru care îl mai oprește lumea pe stradă și acum la Dortmund

Cea mai frumoasă amintire din carieră? Golul din meciul cu Fortuna Koln, care a salvat-o de la retrogradare pe Dortmund în 1986.

„Am dat al doilea gol, cu capul, cel mai important gol din cariera mea. Dacă nu îl dădeam, pierdeam cu 2-1 și retrogradam. Nu știu dacă mai revenea Borussia așa de repede în prima ligă.”

Într-un oraș de 75.000 locuitori, lumea încă îl mai recunoaște pe stradă. A fost iubit de fanii Borussiei, adulat, tratat ca o mare vedetă. De 25 ani, Marcel Răducanu se ocupă de propria școală de fotbal de la Dortmund, unde învață „meserie” peste 20 de copii români, din 85 de pitici legitimați.

Anul acesta, când împlinește 65 de ani, speră ca clubul să îi pună la dispoziție stadionul, pentru o mare petrecere alături de oraș.

„În Germania e altă mentalitate, alt devotament. Copiii au atitudine, voință. Antrenamentele sunt utile, sunt antrenori care au licență, care au jucat și ei fotbal, nu pui orice ospătar sau taximetrist. Știu să vorbească frumos cu copiii, nu să îi bată sau să îi înjure și să le ia bani la părinți ca să joace copiii fotbal. La noi, copiii fac antrenamente cu frică. Și aici, când vin părinții români și încep să strige le ei, le spun să se ducă să bea o cafea, să-i lase în pace.” 

Marcel Răducanu: „E nevoie de o revoluție completă în fotbalul românesc!”

În opinia lui Marcel, Gheorghe Hagi este singurul care a făcut ceva bun în fotbalul românesc și crede că acesta trebuie susținut.

„Ca să renască fotbalul din România trebuie revoluție completă. Toți dați afară, puși antrenori fotbaliști, cum sunt Sînmărtean, Rădoi, care au fost fotbaliști buni și care sunt serioși. În mocirla de acolo nu ai cum, mai găsești unul răsărit pentru că are de la Dumnezeu calități. La analizele meciurilor, auzi numai „din păcate”. „Am jucat bine, dar, din păcate, am pierdut cu 3-1, 4-1”. Hai să-l mai lăsăm pe „Din păcate”.

La 65 de ani, are o vitalitate ieșită din comun, deși s-a operat de curând pentru a treia oară la coloană! Ar încerca un proiect în România, vrea să ajute, dar nu l-a solicitat nimeni în mod serios.

A fost chemat în iarnă de Stoichiță și de Andrei Vochin la Federație, i-au spus că vor să facă un proiect frumos, dar de atunci n-a mai dat nimeni niciun semn!

„Eu spun că dacă aș veni o lună de zile în România să caut copii, aș face o echipă din 11 copii de-ăia buni de tot, cărora le e foame, nu care au părinții nepoți de primari sau măcelari. Îi fac fotbaliști. Dar cine își asumă lucrul ăsta? Ce e mai frumos decât să vezi cum progresează copiii? De ce nu îl susține nimeni pe Hagi, că e singurul care face ceva? Ungurii ne-au depășit. Au 9 academii de fotbal, iar noi avem una!”

Sursa foto: Facebook Marcel Răducanu

Sursa: https://elitaromaniei.ro/marcel-raducanu-artistul-fotbalist-fugit-in-germania-pe-timpul-lui-ceausescu-dribla-tot-ce-i-iesea-in-cale/