CS MINAUR BAIA MARE: BUGET DE SALARII DE 3.777.048 EURO/AN. CLUBUL NU ARE ÎN ORGANIGRAMĂ DIRECTOR SPORTIV! LISTA SALARIILOR LA MINAUR BAIA MARE Opinii by Ioan R. Ster - 7 februarie 20247 februarie 20240 Ioan R. Ster AUDITUL LUI DĂNCUȘ BATĂ-L VINA Anunțatul și finalizatul audit la clubul de drept public Minaur Baia Mare a iscat mare vâlvă în rândul iubitorilor de sport din Maramureș, cei care caută fără șanse vinovații pentru situația sportului din Baia Mare, cu precădere a fotbalului și handbalului feminin. Primar intermar (e mai ușoară titulatura) Doru Ioan Dăncuș a făcut publice câteva din concluziile acestui audit și a arătat cu degetul spre Liviu Bala, spunând cu subiect și predicat că ar trebui și ar fi timpul să facă un pas în lateral. Din ceea ce am mai bârfit noi că spun gurile rele din târg, amintesc de apropiata sărbătoare a clubului Minaur, la 50 de ani existență, la care vor participa și câteva dintre fostele glorii ale handbalului băimărean, care ar fi gata să se implice activ în viața clubului, doar că nu cu Bala alături. Nu cunoaștem motivele, dar ele pot fi (și) cele enumerate de Doru Ioan Dăncuș, atunci când a prezentat unele concluzii ale auditului. În acest moment nu câtărim performanțele cu contraperformanțele echipelor de la club, spun doar că Liviu Bala are mulți susținători, dar și foarte mulți contestatari. De aceea, cum am eu prostul obicei să lucrez cu materialul clientului, m-am documentat de pe site oficial al clubului MINAUR și am centralizat câteva date de interes, și asta pentru că unii sunt extrem de guralivi, cu dreptatea în mâna dreaptă, dar se găsesc în eroarea de a nu fi în cunoștință de cauză. Așadar, necesarul de buget al clubului de drept public Minaur Baia Mare, este de maxim 18.979.806 lei, adică 3.795.961 euro pe an, și aici vorbim doar de cheltuielile cu salariile, CAS-urile, chiria sportivilor și masa sportivilor, fără a mai socoti cheltuielile cu chiria la Sala Polivalentă „Lascăr Pană” din Baia Mare, cheltuielile cu organizarea partidelor pe propriu teren, turnee, cantonamente, deplasări sau cazare, medicație, etc. Nu se știe (încă) sigur cât ar fi cheltuielile salariale ale celor 8 posturi de conducere, dar am luat în calcul suma maximă, în așa fel încât cele 8 posturi de conducere de la Minaur Baia Mare „papă” 64..118 lei/lună, mai exact: 61.350 lei/lună salarii și 2.768 lei/lună indemnizația de hrană (346 lei/lună/salariatx8 pers). Asta înseamnă 769.416 lei/an. Repet, toate aceste date se găsesc pe site-ul oficial al clubului, iar statul de funcții și organigrama clubului NU prevede funcția de director sportiv, dar avem 4 consilieri și 1 referent și vreau să speculez care dintre acestea ar fi cel care se încadrează la cea de director sportiv. Statul de funcții la Minaur Baia Mare îl găsiți mai jos: STAT DE FUNCȚII LA C.S. MINAUR BAIA MARE (venituri salariale la data de 01.08.2023, conform site oficial www.minaur.ro) Nr.crt Funcția Salar (lei brut) Post 1 DIRECTOR 11096 VACANT 2 CONTABIL ȘEF 8951 OCUPAT 3 CONSILIER JURIDIC 5210 – 7603 OCUPAT 4 ECONOMIST 4877 – 6740 OCUPAT 5 CONSILIER ACHIZIȚII PUBLICE 4877 – 6740 OCUPAT 6 CONSILIER ORGANIZATOR COMPETIȚII 4877 – 6740 OCUPAT 7 REFERENT ORGANIZATOR COMPETIȚII 4877 – 6740 VACANT 8 CONSILIER RELAȚII CU PUBLICUL 4877 – 6740 OCUPAT TOTAL POSTURI – 8 POSTURI DE CONDUCERE – 2 POSTURI DE EXECUȚIE – 6 INDEMNIZAȚIE DE HRANĂ = 346 lei/lună, adică 4.152 lei/an BUGETUL DE SALARII LA CLUBUL MINAUR BAIA MARE Bineînțeles că, cele mai aprige discuții sunt legate de salariile sportivilor de la handbal și fotbal, în contradicție cu (contra)performanța, celor două echipe, iubite de toți băimărenii. Concluzionând, statistica și datele oficiale arată cam așa: BUGET TOTAL DE SALARII = 1.573.770 lei/lună(18.885.240 lei/an), adică 314.754 euro/lună (3.777.048 euro/an), după cum urmeză: echipa de handbal feminin – 690.456 lei/lună (8.285.472 lei/an), adică 138.091 euro/lună (1.657092 euro/an) echipa de handbal masculin – 666.853 lei/lună (8.002.236 lei/an), adică 133.371 euro/lună (1.600.452 euro/an) echipa de fotbal – 216.461 lei/lună (2.597.532 lei/an), adică 43.292 euro/lună (519.504 euro/an) De precizat că numărul de sportivi și al celor din staff-l tehnic diferă la fiecare echipă, după cum urmează: handbal feminin 39 persoane handbal masculin 30 persoane fotbal 39 persoane S-a spus că la fotbal sunt salarii de 9.000 și 10.000 lei,ceea ce până la urmă se adeverește, doar că nu-l regăsim pe Ciprian Danciu cu salariul (bârfit_ de 12.000 lei, suma maximă înasată de un antrenor de fotbal este de 8.000 lei/lună. În schimb, salariile la handbal sunt cu adevărat „grase” La handbal feminin 17 sportive incasează salarii de la 10.000 lei până la 34.144 lei (6.829 euro) – fără chirie și masă! Marea majoritate a salariilor la fete se gîsesc în jurul sumei de 20.000 lei (4.000 euro) – fără chirie și masă. La masculin salarii ajung până la maximum de 33.000 lei (6.600 euro) – fără chirie și masă. Cele mai mari salarii la staff-ul tehnic sunt de 24.780 lei (4.956 euro) – fără masă, la feminin, și 24.713 lei (4.943 euro) – fără masă, la masculin. Mai jos găsiți toate salariile sportivilor de la Minaur Baia Mare: SALARII ECHIPA DE FOTBAL MINAUR BAIA MARE – SENIORI ȘI JUNIORI NR.CRT NUME ȘI PRENUME SALAR NET CAS CHIRIE MASĂ 1 JUCĂTOR DE FOTBAL 1500 167 0 660 2 JUCĂTOR DE FOTBAL 3000 333 0 660 3 JUCĂTOR DE FOTBAL 3000 333 0 660 4 JUCĂTOR DE FOTBAL 3000 333 0 660 5 JUCĂTOR DE FOTBAL 3000 333 0 660 6 JUCĂTOR DE FOTBAL 3000 0 1000 660 7 JUCĂTOR DE FOTBAL 3000 333 0 660 8 JUCĂTOR DE FOTBAL 3000 0 800 660 9 JUCĂTOR DE FOTBAL 3500 556 0 660 10 JUCĂTOR DE FOTBAL 3500 556 1000 660 11 JUCĂTOR DE FOTBAL 3500 556 0 660 12 JUCĂTOR DE FOTBAL 3500 1480 0 660 13 JUCĂTOR DE FOTBAL 4000 0 1000 660 14 JUCĂTOR DE FOTBAL 4365 0 1000 660 15 JUCĂTOR DE FOTBAL 5000 1722 1000 660 16 JUCĂTOR DE FOTBAL 5000 1722 1000 660 17 JUCĂTOR DE FOTBAL 6000 0 800 660 18 JUCĂTOR DE FOTBAL 7000 1668 1000 660 19 JUCĂTOR DE FOTBAL 9000 1889 1000 660 20 JUCĂTOR DE FOTBAL 10000 0 1000 660 21 JUCĂTOR DE FOTBAL 6500 3056 1000 660 22 STAFF TEHNIC 1500 389 0 0 23 STAFF TEHNIC 2000 222 0 0 24 STAFF TEHNIC 3500 389 0 0 25 STAFF TEHNIC 4000 1611 0 660 26 STAFF TEHNIC 5000 1722 0 0 27 STAFF TEHNIC 6000 3000 0 660 28 STAFF TEHNIC 8000 3222 0 660 29 STAFF TEHNIC 3500 1556 0 0 30 STAFF TEHNIC 2000 222 0 0 31 STAFF TEHNIC 2000 222 0 0 32 STAFF TEHNIC 2500 278 0 0 33 STAFF TEHNIC 3000 333 0 0 34 STAFF TEHNIC 3000 333 0 0 35 STAFF TEHNIC 3500 556 0 0 36 STAFF TEHNIC 3500 556 0 0 37 STAFF TEHNIC 3500 556 0 0 38 STAFF TEHNIC 5000 722 0 0 39 STAFF TEHNIC 5000 556 0 0 TOTAL 158365 31316 11600 15180 TOTAL BUGET SALARII – 216.461 lei/lună, din care: 158.365 lei/lună salarii nete 31.316 lei/lună CAS-uri 11.600 lei/lună cheltuieli cu chiria sportivilor 15.180 lei/lună cheltuieli cu masa acordată sportivilor SALARII ECHIPA DE HANDBAL FEMININ MINAUR BAIA MARE SENIOARE ȘI TINERET NR.CRT NUME ȘI PRENUME SALAR NET CAS CHIRIE MASĂ 1 JUCĂTOARE DE HANDBAL 2500 1444 0 660 2 JUCĂTOARE DE HANDBAL 2500 1444 0 660 3 JUCĂTOARE DE HANDBAL 2500 1444 0 660 4 JUCĂTOARE DE HANDBAL 3000 500 984 660 5 JUCĂTOARE DE HANDBAL 3000 1500 0 660 6 JUCĂTOARE DE HANDBAL 3000 1500 0 660 7 JUCĂTOARE DE HANDBAL 3500 1556 0 660 8 JUCĂTOARE DE HANDBAL 3500 1556 1000 660 9 JUCĂTOARE DE HANDBAL 3936 1604 0 660 10 JUCĂTOARE DE HANDBAL 4000 1611 0 660 11 JUCĂTOARE DE HANDBAL 9903 3434 1238 660 12 JUCĂTOARE DE HANDBAL 11712 3635 960 660 13 JUCĂTOARE DE HANDBAL 12379 3709 1200 660 14 JUCĂTOARE DE HANDBAL 12500 3722 1238 660 15 JUCĂTOARE DE HANDBAL 12874 3764 1238 660 16 JUCĂTOARE DE HANDBAL 17331 4259 976 660 17 JUCĂTOARE DE HANDBAL 18816 4424 1238 660 18 JUCĂTOARE DE HANDBAL 19807 4534 1238 660 19 JUCĂTOARE DE HANDBAL 20000 4556 1200 660 20 JUCĂTOARE DE HANDBAL 22283 4809 1238 660 21 JUCĂTOARE DE HANDBAL 23768 4974 1238 660 22 JUCĂTOARE DE HANDBAL 24430 5048 1200 660 23 JUCĂTOARE DE HANDBAL 24759 5084 1238 660 24 JUCĂTOARE DE HANDBAL 24759 5084 1230 660 25 JUCĂTOARE DE HANDBAL 27179 5353 1227 660 26 JUCĂTOARE DE HANDBAL 27234 5359 0 660 27 JUCĂTOARE DE HANDBAL 31790 5866 1200 660 28 JUCĂTOARE DE HANDBAL 32414 5935 1238 660 29 JUCĂTOARE DE HANDBAL 34144 0 1235 660 30 STAFF TEHNIC 1500 333 0 660 31 STAFF TEHNIC 2000 222 0 0 32 STAFF TEHNIC 4000 1611 0 0 33 STAFF TEHNIC 4993 0 0 660 34 STAFF TEHNIC 6000 1833 0 660 35 STAFF TEHNIC 7000 3111 0 0 36 STAFF TEHNIC 9000 3353 0 660 37 STAFF TEHNIC 12000 3667 0 0 38 STAFF TEHNIC 12395 3711 0 660 39 STAFF TEHNIC 24780 5087 0 660 TOTAL 523186 120617 23553 23100 TOTAL BUGET SALARII LA HANDBAL FEMININ – 690.456 lei/lună, din care: 523.186 lei/lună salarii nete 120.617 lei/lună CAS-uri 23.553 lei/lună cheltuieli cu chiria sportivilor 23.100 lei/lună cheltuieli cu masa sportivilor SALARII ECHIPA DE HANDBAL MASCULIN MINAUR BAIA MARE SENIORI ȘI TINERET NR.CRT NUME ȘI PRENUME SALAR NET CAS CHIRIE MASĂ 1 JUCĂTOR DE HANDBAL 2500 1778 0 660 2 JUCĂTOR DE HANDBAL 5000 2056 0 660 3 JUCĂTOR DE HANDBAL 5952 2161 0 660 4 JUCĂTOR DE HANDBAL 8665 3296 0 660 5 JUCĂTOR DE HANDBAL 12379 3709 1238 660 6 JUCĂTOR DE HANDBAL 16536 4171 1200 660 7 JUCĂTOR DE HANDBAL 17331 4259 0 660 8 JUCĂTOR DE HANDBAL 19097 4455 1210 660 9 JUCĂTOR DE HANDBAL 19785 4532 1235 660 10 JUCĂTOR DE HANDBAL 21472 4719 1210 660 11 JUCĂTOR DE HANDBAL 21540 4727 0 660 12 JUCĂTOR DE HANDBAL 22283 4809 1210 660 13 JUCĂTOR DE HANDBAL 24456 5051 0 660 14 JUCĂTOR DE HANDBAL 24759 5084 1238 660 15 JUCĂTOR DE HANDBAL 29683 5631 1210 660 16 JUCĂTOR DE HANDBAL 29710 5634 1238 660 17 JUCĂTOR DE HANDBAL 29710 5634 1238 660 18 JUCĂTOR DE HANDBAL 29710 5634 1238 660 19 JUCĂTOR DE HANDBAL 31790 5866 1238 660 20 JUCĂTOR DE HANDBAL 32175 5908 1238 660 21 JUCĂTOR DE HANDBAL 33000 6000 1250 660 22 STAFF TEHNIC 2000 222 0 0 23 STAFF TEHNIC 4000 1944 0 660 24 STAFF TEHNIC 5000 2889 0 660 25 STAFF TEHNIC 5000 1722 1000 660 26 STAFF TEHNIC 7000 778 0 0 27 STAFF TEHNIC 12000 1333 0 0 28 STAFF TEHNIC 12500 3722 0 660 29 STAFF TEHNIC 12500 1389 0 0 30 STAFF TEHNIC 24713 5079 0 660 TOTAL 519746 112416 18191 16500 TOTAL BUGET SALARII LA HANDBAL masculin – 666.853 lei/lună, din care: 519.746 lei/lună salarii nete 112.416 lei/lună CAS-uri 18.191 lei/lună cheltuieli cu chiria sportivilor 16.500 lei/lună cheltuieli cu masa sportivilor ÎN LOC DE CLONCUZIE Nu mi-am propus să arăt cu degetul spre cineva (nu e frumos, nici sănătos). Proaspăt finalizatul audit comandat de primarul interimar Doru Ioan Dăncuș a făcut (parțial) asta. Dar, mi se pare că undeva ceva scârție, iar comunitatea băimăreană, iubitorii de sport din Baia Mare, trebuie să hotărască încotro trebuie să să îndrepte sportul în Baia Mare? Putem suporta financiar toate aceste echipe care ne-au adus atâtea bucurii și satisfacție, care, fiecare la rândul lor au scris istorie în sportul românesc? Dacă da, atunci pare că managementul clubului este prost înțeles de publicul larg și noi suntem mai….tâmpiței! Share on Facebook Share Share on TwitterTweet Share on Pinterest Share Share on LinkedIn Share Share on Digg Share