BARAJ LIGA 2 Duel Miriuță-Andone pentru Liga 2! Minaur Baia Mare – Metalurgistul Cugir 3-2 (0-1)! Fotbal Liga 3 by Ioan R. Ster - 29 mai 202229 mai 20220 Ioan R. Ster După victoria categorică din prima manșă a barajului cu Metalurgistul Cugir, 4-0 chiar sub Drăgana, Minaur Baia Mare avea asigurată în cea mai mare proporție calificarea în finala pentru Liga 2 cu CS Hunedoara, și se părea că returul cu elevii lui Lucian Itu va fi un galop de sănătate. Dar, metalurgiștii și-au vândut scump pielea sub Dealul Florilor și au venit să dea o replică cât mai bună băimărenilor, eventual să încerce surpriza. Cugirenii încep partida curajoși, în forță și mai cu determinare decât băimărenii și irosesc o primă ocazie de gol în min. 2 când Boldea a șutat slab pe lângă poartă, de la 20 m. Elevii lui lucian Itu nu renunță și, în min. 7 deschid scorul prin Udrea care a preluat o minge în interiorul careului băimărean și cu un șut din întoarcere l-a învins pe Băilă: 0-1! După gol, băimărenii au o replică destul de palidă și nu reușesc să amenințe periculos poarta oaspeților. Mai mult, Potcoavă este foarte aproape de un autogol, mingea trimisă cu capul din plonjon trecând puțin pe lângă propria poartă. La pauză, Ciprian Danciu scoate „artileria grea” și îi introduce în teren pe Ciprian Stanciu și Alin Văsălie. Ultimul va reuși rapid să restabilească egalitatea pe tabela de marcaj, după o incursiune pe partea dreaptă a atacului băimărean, trimite în plasă, pe lângă portarul Raul Opric ieșit în întâmpinare: 1-1! În min. 49 Stanciu trimite cu capul din interiorul careului puțin peste poartă. Același Stanciu își închide unghiul de șut din poziție de singur cu portarul advers și nu reușește să puncteze (min.51). Stanciu nu cedează și trimite un șut de la 20 m peste poarta apărată de Raul Opric (min.64). Oaspeții încearcă și ei poarta gazdelor, în min. 72, prin Lupu dar șutul său trece peste poartă. Oaspeții reușesc, din nou, desprinderea pe tabela de marcaj, prin Vlădia, care în min. 74 a șutat puternic din interiorul careului lăsându-l fără replică pe Băilă, după ce anterior, două încercări de a îndepărta pericolul din propriu careu a fost sortite eșecului, băimărenii bâlbâind o minge centrată din corner: 1-2! Imediat după golul lui Vlădia, Ciprian Stanciu aduce din nou, egalarea după o incursiune în care l-a învins pe Raul Opric ieșit în întâmpinarea sa: 2-2 (min.75). ,Omul meciului, Ciprian Stanciu, va aduce victoria echipei Minaur cu un șut puternic din lovitură liberă de la 25 m, la o fază la care portarul Raul Opric și-a scăpat balonul în poartă: 3-2! Pentru Minaur Baia Mare urmează cel mai important duel, barajul de promovare în Liga 2 cu CS Hunedoara, echipă care a trecut de CA Oradea (6-2 la total), un duel Miriuță-Andone, dacă vorbim de cei care păstoresc și se asigură de bunul mers al echipelor lor. Deși, CS Hunedoara a fost cotată încă de la începutul sezonului drept mare favorită la promovare, deși a fost trimisă…„cu dedicație” în seria 9, meciurile de baraj nu se aseamănă cu meciurile de play-off sau sezonul regulat. Avem și noi valorile noastre, și îl avem pe Ciprian Danciu, căruia victoria într-un baraj de promovare în Liga 2 nu îi este străină, dacă este să amintim episodul Recea. Așadar, un duel cât un sezon, un baraj de promovare în urmă căruia învingătoarea va avea drept să evolueze sezonul viitor în Liga 2! După trei ani consecutivi de participare la baraje de promovare, ne dorim și nădăjduim că aceea va fi MINAUR BAIA MARE!!! BARAJ PROMOVARE LIGA 2 MINAUR BAIA MARE – METALURGISTUL CUGIR 3-2 (0-1) Stadionul Municipal „Viorel Mateianu” Baia Mare Spectatori cca 1200 Au marcat: Ciprian Stanciu (75,90), Alin Văsălie (47) respectiv Mihai Emanuel Udrea (7), Flavius Vlădia (74) Arbitri: Răzvan Lădar (Zalău) – centru; Iulian Cătălin Brînză (Botoșani), Mihăiță Adrian Noroc (Botoșani) – asitenți; Rezervă: Szabo Krisztina (Crișeni-Sălaj). Cartonașe galbene: Paul Haj (26), Mihai Emanuel Udrea (69), Lusien Contra (82) MINAUR BAIA MARE: Raul Băilă – Marius Potcoavă, John Mondragon, Răzvan Lazăr, David Simion, Ricky Gneba, Mircea Donca (79 Sergiu Ciocan), Patrick Petre (46 Ciprian Stanciu), Cătălin Jucan (79 Denis Matei), Viorel Chinde (69 Raphael Stănescu), Marco Petran (46 Alin Văsălie). Rezerve neutilizate: Emanuel Breban – Christian Tand, Antonio Lung, Ciprian Duruș. Antrenori: Ciprian Danciu (principal), Ovidiu Mic (secund). METALURGISTUL CUGIR: Raul Opric – Paul Haj (61 Alexandru Rus), Alin Dohotariu (82 Sebastian Itu), Flavius Vlădia, Fernades De Freitas, Mihai Emanuel Udrea, Mario Boldea, Daniel Nicula, Tudor Șaucă (82 Ciprian Andriuc), Ciprian Selagea ( 61Lusien Contra), Marius Lupu. Rezerne neutilizate: Cristian Pejeriu – Alin Șuteu, Paul Păcurar, Lucian Itu. Antrenori: Lucian Itu (principal), Marius Opric (secund). Sursa foto: CS Minaur Baia Mare fotbal Share on Facebook Share Share on TwitterTweet Share on Pinterest Share Share on LinkedIn Share Share on Digg Share