ANCHETĂ BAIA MARE SPORT Sportul maramureșean în derivă (III): Parlamentarii din Maramureș față în față cu…politica sportului! Opinii by Ioan R. Ster - 10 iunie 20209 iunie 20200 Ioan R. Ster ANCHETĂ BAIA MARE SPORT Sportul maramureșean în derivă (III) Parlamentarii din Maramureș față în față cu…politica sportului! O dată la 4 ani, atunci când sunt organizate alegeri locale și parlamentare, ne îmbătăm cu apa rece, de atâtea promisiuni electorale pe care iubiții noștri candidați ni le vâră sub nas, pentru a le oferi în schimb VOTUL NOSTRU! Nici noi, iubitorii sportului nu suntem scutiți de această avalanșă de promisiuni, pentru ca, după ani, când facem inventarul promisiunilor, să constătăm că nu s-a făcut nimic, s-au s-a făcut prea puțin. E fals să spunem că am fost mințiți, oamenii pur și simplu și-au propus și stabilit obiective în activitatea lor parlamentară, și noi am crezut că…SE POATE! Acum, pentru că alegerile locale au fost amânate, dar alegerile parlamentare, programate a se desfășura în toamnă, e posibil să se țină la timp, am încercat să vedem ce fac sau ce au făcut parlamentarii noștri pentru sportul din Maramureș, dacă sunt la curent cu nevoia sportului de pe acest vechi tărâm, de a avea o infrastructură sportivă adecvată performanței sportive. Am încercat să vedem punctual, dacă obiectivele de investiții care au suscitat atâtea discuții în spațiul public sunt cunoscute politicienilor noștri, despre reabilitarea Stadionului Municipal „Viorel Mateianu”, Complexul Sportiv de la Mocira, Bazinul de înot de la Recea, dar am constatat că mai sunt încă multe alte obiective în infrastructura sportivă din județ care așteaptă undă verde la finanțare! Trebuie să recunosc că elanul meu a fost brusc tăiat de răspunsul juridic, aplicat al senatorului Iustin Talpoș! În nesăbuința mea, am cerut informații publice unui senator al Maramureșului și am fost repede adus cu picioarele pe pământ de senatorul Iustin Talpoș: „parlamentarul (sau cabinetul parlamentarului) NU se definește ca o instituție cu personalitate juridică, autoritate sau instituție publică, după caz”! Sper ca data în care am îndrăznit să obțin niște informații și un punct de vedere de la senatorul Iustin Talpoș să fie una…istorică, tot e Domnia Sa obișnuit cu Istoria care a predat-o atâția ani elevilor săi! Ioan Iustin Talpoș a fost ales în Parlamentul României pe lista electorală a PMP, dar apoi a intrat cu surle și trâmbițe în PSD, partid pe care l-a părăsit, iar acum a ales să fie parlamentar independent, afiliat PNL. În vara lui 2016, Iustin Talpoș a fost cel care alături de deputatul Adrian Todoran au încercat să se implice în salvarea FCM Baia Mare, asigurând suporterii că totul va fi…bine! A fost așa de bine că am rămas fără echipă în Liga 2, echipa s-a desființat, iar jucătorii au migrat către alte echipe. În fine, nu mai dezgropăm morții, să punem binele înaintea noastră și să credem că Domnia Sa vrea binele sportului, bine pe care îl regăsim în răspuns: „În ceea ce privește finanțarea și investițiile în infrastructura sportivă din județul Maramureș, menționez că rolul Parlamentului este unul legislativ, iar bugetul pe anul 2020, s-a făcut prin asumarea răspunderii Guvernului, procedură care presupune angajarea răspunderii asupra unui program, asupra unei declarații de politică generală sau asupra unui proiect de lege, având drept particularitate faptul că procedurile legislative clasice prevăzute în regulamentul celor două Camere, nu mai sunt urmate, proiectul de lege fiind supus strict unei dezbateri politice. În legătură cu activitatea mea parlamentară, aceasta se poate vizualiza pe site-ul Senatului, unde regăsiți o parte din răspunsurile la întrebările dvs”! Cu alte cuvinte, Domnul Senator ori s-a fript din vara lui 2016, ori nu este la curent cu ce se întâmplă în sportul din Maramureș, ori nu a vrut punctual ca iubitorii sportului să poată evalua activitatea Domniei Sale, când vine vorba de interesele noastre ale concetățenilor săi, cei care l-am trimis în Parlament, să ne reprezinte, noi cei care mergem la evenimente sportive, în baze sportive de acum 50-60 de ani! Îi mulțumim pentru răspuns, iar evaluarea activității sale nu o fac eu, o vor face…votanții! Poate cel mai convingător răspuns, neașteptat având în vedere natura solicitărilor noastre, a venit din partea Doamnei senator PMP SEVERICA COVACIU. Domnia Sa nu s-a mai încurcat în chichițe juridice, a înțeles nevoia noastră, a tuturor de a desluși ce se întâmplă în sportul din Maramureș, cu investițiile în infrastructura sportivă. Îi mulțumesc, pe această cale Doamnei Senator pentru faptul că s-a aplecat și străduit să ofere câteva explicații, și soluția minimului efort pe care un parlamentar îl poate face pentru județul lui! Am cerut iubiților noștri parlamentari și un punct de vedere referitoare la nevoia de a susține (sau nu) o lege a lobby-ului în Parlament și în răspunsul Doamnei Severica Covaciu găsim și un punct de vedere la acest subiect. Sunt plăcut impresionat de răspunsul Doamnei Senator, un răspuns pe care aș fi vrut să-l am de la toți parlamentarii. Așa este atunci când unii politicieni nu trebuie să depună mari eforturi pentru un loc călduț în Parlament, iar alții chiar trebuie să coboare în stradă, să se aproprie de cetățeni pentru a înțelege nevoile lor și a comunităților în care trăiesc! „Referitor la poiectele de investiții în infrastructura sportivă din Maramureș, pot să vă spun că una dintre prioritățile mele a fost, pe toată durata mandatului, o bună colaborare cu edilii localităților maramureșene, cu consilierii județeni și locali. Am trimis fiecărei primării la început de mandat datele mele de contact și numărul meu de telefon cu rugămintea de a-mi transmite fără ezitare toate problemele cu care se confruntă local. De altfel, numărul meu de telefon este public pentru toți cetățenii care doresc să mă contacteze. Prin urmare, acolo unde primarii au fost deschiși și implicați, cunoașterea nevoilor a fost suport pentru interpelările și întrebările pe care le-am adresat forurilor și entităților guvernamntale responsabile. Cunosc o bună parte din proiectele de investiții în infrastructura sportivă și recunosc că încă ne lipsesc multe. În ceea ce privește implicarea mea și activitatea ca senator, aceasta este vizibilă pe site-ul senatului. Intervențiile privind atenționarea Guvernului asupra unor probleme sau a unor măsuri ce se impun a fi luate, se fac doar prin depunerea interpelărilor sau întrebărilor adresate ministerelor. Trebuie să recunosc însă, că odată depuse, nu avem întotdeauna răspunsurile în timp util, la obiect, sau conforme cu așteptările, iar numărul acestora și timpul alocat expunerii este limitat, mai ales pentru parlamentarii care nu fac parte din grupuri parlamentare, precum cazul meu. Cu toate acestea, am depus peste 130 de astfel de înscrisuri, unele și-au îndeplinit scopul și aici, referitor la domeniul despre care discutăm pot da exemplu solicitarea mea pentru finanțarea și urgentarea reparării acoperișului de la Bazinul de Înot Gheorghe Demeca din Baia Mare, distrus în timpul furtunii din 29 mai 2019, interpelare în urma căreia problema ridicată a fost rezolvată. Voi continua să-mi exercit acest drept de a interpela miniștrii și voi cere Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, un raport cu privire la toate investițiile în infrastructura sportivă din Maramureș precum și privitor la stadiul în care se află aceste proiecte. Voi cere soluții și modalități concrete pentru finalizarea investițiilor în domeniu. Vă voi ține la curent cu datele primite. Nu consider (eu personal nu aș accepta niciodată) că primează interesele politice atunci când este vorba de proiecte comunitare, de viitorul tinerilor și de sănătatea lor mentală și fizică. Dincolo de unele blocaje procedurale, sau de altă natură, nu trebuie să uităm faptul că ultimul an a fost unul complex și instabil din punct de vedere politic și social, cu schimbări imprevizibile, uneori bruște la nivelul țării noastre, la nivel european, și chiar la nivel de mapamond. Dintre cele 136 de proiecte legislative, la care am fost inițiator sau co-inițiator, unele susțin direct sau indirect investițiile în infrastructura sportivă, precum și activitatea sportivă, ca element definitoriu în formarea și dezvoltarea tinerilor. Amintesc aici proiectul de lege care se referă la modificarea și completarea Legii Educației Fizice și Sportului nr. 69/2000, prin care împreună cu alți colegi reglementăm modalitatea de finanțare a cluburilor sportive precum și alte aspecte de organizare. Un proiect de Lege, care ar putea asigura susținerea și promovarea justă a ideilor, proiectelor și investițiilor ar fi într-adevăr Legea lobby-ului. Ar fi extrem de utilă pentru că limita dintre influențarea deciziei de argumentare obiectivă și trafic de influență sau abuz de putere, este uneori sensibilă, greu dacă nu chiar imposibil de identificat”! Dacă prin demersul nostru reușim să convingem parlamentarii maramureșeni să cheme la raport în Parlament responsabilii din ministere, pentru a da explicații despre investițiile în infrastructura sportivă din Maramureș, înseamnă că unul din scopul pentru care ne-am aplecat asupra acestui subiect, va fi îndeplinit. Așteptăm cu nerăbdare datele din viitorul raport, dar și „soluțiile și modalitățile concrete pentru finalizarea investițiilor în domeniu”! Un răspuns răspicat și convingător a venit și din partea deputatului Adrian Todoran, cel care în perioada 2009-2011 a fost director tocmai la Direcția Județeană pentru Tineret și Sport Maramureș, e adevărat, pe linia taberelor școlare. Deși, răspunsul Domnului Deputat Adrian Todoran e unul mai mult politic, se pare că Domnia sa știe foarte bine cu ce se mănâncă alocările din fonduri bugetare pentru sport, el focalizându-se mai mult pe nou înființatul Complexul Sportiv „Lascăr Pană”, acolo unde există fonduri suficiente pentru o schemă de personal mult prea încărcată și inutilă, în condițiile în care bazele sportive din administrarea lor sunt, în continuare, în stare avansată de degradare. E un subiect asupra vom reveni… Se pare că subiectul abordat de noi a căzut ca o mănușă pentru Adrian Todoran, cel care mai abordase subiectul chiar în Parlamentul României: „Este evident, aşa cum reiese chiar din întrebările pe care mi le-aţi adresat, că una dintre problemele majore cu care se confruntă sportul maramureşean este cea a bazelor sportive. Lipsa acestora sau degradarea avansată în care se află favorizează scăderea performanţelor. De asemenea, se constată şi o lipsă a interesului autorităţilor locale de a atrage copiii şi tinerii către activităţile sportive. În afara programului şcolar, curţile şcolilor sunt închise, spaţiile destinate exclusiv sportului sunt inexistente, sălile de sport sunt prost încălzite sau prezintă condiţii improprii, ceea ce îi îndeamnă pe tineri să nu aleagă mişcarea ca mijloc de petrecere a timpului liber sau de menţinere a sănătăţii. În calitate de consilier local şi apoi parlamentar, am cerut autorităţilor statului să intervină pentru realizarea anumitor investiţii în domeniul sportului, precum şi pentru reabilitarea unor baze sportive din judeţ. De asemenea, am atras atenţia, chiar în Camera Deputaţilor, asupra faptului că, în Baia Mare, „Complexul Sportiv Naţional Lascăr Pană” reprezintă o investiţie făcută doar pe hârtie. O bază sportivă de asemenea amploare ar dinamiza sportul local şi ar duce la creşterea performanţelor. Din păcate, factorii decidenţi au tergiversat investiţia ani la rând şi continuă să o facă, principala grijă fiind angajarea pe criterii politice şi de cumetrie, în structura de personal a centrului sportiv. În timp ce Complexul Sportiv Naţional continuă să rămână într-un fişier, pe un calculator din minister, organigrama îşi ocupă posturile, iar personalul e plătit să… nu ştim ce. Iar aceste angajări s-au făcut în perioada în care Maramureşul avea în Ministerul Tineretului şi Sportului un reprezentant, numit de PSD, a cărui preocupare majoră a fost să asigure unora şi altora câteva posturi călduţe în organigrama Complexului Sportiv Naţional. Se pare că doar pentru salarii au ajuns banii, de investiţii se va preocupa ministerul cu altă ocazie. De altfel, nici actuala putere nu se arată interesată în vreun fel de soarta acestei investiţii majore pentru sportul maramureşean, finalizarea Complexului părând doar un vis frumos” După cum se vede, Adrian Todoran nu a scăpat ocazia de a ataca politic PSD, mai volat, fostul secretar de stat din Ministerul Tineretului și Sportului, Cosmin Butuza. BaiaMare Sport l-a contactat și pe Cosmin Butuza, fostul secretar de stat, pentru a da o replică la atacul voalat la Domnia sa, când deputatul PMP îl acuză de angajări pe criterii politice și…cumetrii la Complexul Sportiv Național „Lascăr Pană”! Se pare că demersul nostru la fostul secretar de stat a rămas fără ecou, drept pentru care, în măsura în care Domnia Sa va dori, BaiaMare Sport îi va oferi un drept la replică, în condițiile legii. Deputatul Adrian Todoran spune că în viitorul apropiat se va implica în realizarea unor investiții în terenuri sintetice la Baia Mare, Sighetu Marmației, Vișeu de Sus, Târgu Lăpuș, Bârsana, Recea și (bineînțeles) Ulmeni, „a căror realizare ar putea fi finanțată chiar în cursul acestui an!” Dacă prin această anchetă jurnalistică sportivă am câștigat ceva este (și) promisiunea deputatului Adrian Todoran că va lolicita ministrului Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe să comunice „care este optica instituției pe care o conduce în ceea ce privește Complexul Sportiv Național Lascăr Pană, punându-i totodată în vedere să o considere ca pe o investiție prioritară”. În încheierea mesajului de răspuns către redacția noastră Adrian Todoran arată: „Băimărenii și ceilalți maramureșeni au nevoie mare de această bază sportivă, ceea ce ar repune municipiul nostru pe harta sportului românesc”! Despre activitatea deputatului Călin Matei, parlamentar PSD la al doilea mandat se cunoaște câte ceva, adică din ceea ce se vede. Într-adevăr, dacă astăzi există rugby de performanță la Baia Mare, acest lucru i se datorează lui. Acest microb al sportului cu balonul oval ni l-a transmis și nouă iubitorilor de sport din Baia Mare, iar acum vibrăm la fiecare apariție a echipei Știința Baia Mare pe stadioanele țării. În ultimii 11 ani echipa de rugby Știința Baia Mare nu a coborât niciodată sub locul 2, având câștigate și 5 titluri de campioni ai României, ultimul chiar anul trecut, în 2019. Mulți suporteri uită astăzi cum eram nevoiți să urmărim meciurile de rugby, cum echipele foloseau vestiarele din Sala Polivalentă „Lascăr Pană”, cum arăta terenul de rugby, parcă vedeam lupte în noroi! Astăzi avem avem această bază sportivă „Arena Zimbrilor” amenajată greu, cu mari eforturi și un teren pe care nici o echipă de rugby din țară nu-l are azi. Despre munca depusă de Călin Matei pentru rugby-ul băimărean promitem că vom reveni într-un material separat, cu acceptul Dominiei Sale, dacă va dori vreodată ca lumea să-i cunoască munca și eforturile depuse, despre fantasticele performanțe ale rugbiștilor băimăreni, despre ascensiunea și decăderea ei! Deputatul Călin Matei a fost și vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș în perioada 1994-1995 și 2008-2012. În această calitate putem spune că a fost primul politician care a gândit și elaborat un Ghid pentru sport, pentru finanțarea activităților sportive din județ. De asemenea, iubitorii sportului trebui să știe că în calitatea sa de parlamentar a fost inițiatorul Legii 140/2019, pentru completarea Legii nr. 69/2000 privind educația fizică și sportul. Tocmai pentru știe foarte bine greutățile cu care se confruntă sportul românesc, a inițiat și sprijinit aceste moficări ale Legii Sportului în sensul de a crea un cadrul legislativ legal pentru ca autoritățile locale să poate sprijini cu bani din Bugetele Locale sportul, acolo unde este nevoie. A fost modificări pe care toți primarii le așteptau pentru a întinde o mână de ajutor financiar echipelor și sportivilor care aveau nevoie de finanțare. De asemenea, Călin Matei este cel care a refuzat fotoliul de ministru al sportului în Guvernul lui Dragnea, într-o perioadă în care foarte mulți politicieni alergau după un asemenea loc. Călin Matei este unul dintre puținii politicieni care chiar au învățat politica pe băncile facultății, studiind politologia la Universitatea Babeș Bolyai Cluj Napoca. Iar Domnia Sa consideră că o lege a lobby-ului este extrem de necesară societății românești, ea trebuind adoptată încă de acum 15 ani. Un răspuns în diagonală a venit și din partea Domnului deputat Marius Sorin Bota. Așa cum era și normal, m-am adresat Biroului Parlamentar al deputatului Marius Sorin Bota, doar că nu am știut că Domnia Sa are Biroul parlamentar în…mașină sau în altă parte. La modul cum a știut să răspundă solicitărilor noastre putem doar intui acest lucru…Deși, toți parlamentarii figurează cu Birouri parlamentare în teritoriu, adică în județeul Maramureș, acolo unde au fost aleși de noi, birouri încărcate și ele cu o schemă de personal care să permită angajarea pe criterii de …cumetrie, iată că primim și acest fel de răspunsuri. E bun și așa. La prima noastră solicitare, Domnul deputat Marius Sorin Bota și-ar fi dorit a fi contactat telefonic pentru a-și expune ideile sale, doar că nu ne-ar fi fost de mare ajutor în ancheta noastră: „Dacă mă veți contacta telefonic, ar fi mai practic părspunsul meu. Merci. În altă ordine de idei, Parlamentul face legile, Guvernul finanțează proiectele în țară!” Îi mulțumim Domnului deputat, pentru această „lecție”, știam și noi că Parlamentul face legile și Guvernul finanțează proiectele în țară! După ce am mai încercat o dată să primim ceea ce ne interesa, am primi un al doilea răspuns. (Și) de această dată încerc să „traduc”: „La curent sunt în limita în care primarii ne informează, de regulă, când se discută Legea Bugetului. Sigur că încetinirea sau blocarea unor investiții poate avea și conotații politice!!!Calendarul unor investiții poate să fie întârziat sau accelerat ușor, dar cât trebuie, dacă se dorește. Avem în Parlament 3 variante de proiecte de lege a lobyy-ului, din păcate nu se vrea, dar e foarte greu pentru toți, nu doar pentru noi. Noi avem Constituția pe post de așa lege! Dar după cum se vede nu e suficient”. No comment…. Bineînțeles că, nefiind considerați sau asimilați instituțiilor publice, nu toți parlamentarii au considerat că trebuie să răspundă Așa se face că nu am avut ecoul scontat la Deputatul PSD Gheorghe Șimon (ocupat, probabil cu conducerea filialei din Cluj Napoca), Deputatul PNL Vlad Emanuel Duruș (care a confirmat doar primirea email-ului, fără a se deranja să răspundă), Domnul Deputat UDMR Apjok Norbert (credeam că și minoritățile practică sportul), Doamnei Deputat Viorica Chercheș și Domnului senator PSD Liviu Marian Pop. Ei, cu Domnul senator Liviu Marian Pop este o altă poveste. Cu toate că facem această anchetă jurnalistică sportivă, nu m-am gândit să o fac și pe detectivul, doar pentru a-i gândila orgoliul Domnului Senator. Așa cum ne-am obișnuit, ne place să lucrăm cu materialul clientului. Așa se face că am găsit pe site-ul Senatului, c/v-ul și datele de contact ale ex-ministrului învățământului Liviu Marian Pop. Cred că este singurul parlamentar cu 4 birouri parlamentare în Maramureș (tocmai pentru că are o reprezentativitate mai mare, fiind senator): Baia Mare, Sighetu Marmației, Borșa și Vișeu de Sus. Cum este și normal am apelat la Biroul Parlamentar din Baia Mare, unde există și o persoană de contact cu număr de telefon: Raluca Simu! Am sunat și noi la Biroul Parlamentar Baia Mare, doar că am nimerit la…Ministerul Învățământului!!!! Doamna sau domnișoara Raluca Simu este astăzi consilier în Ministerul Învățământului! Deci, dacă vrei să ajungi să lucrezi în Ministerul Învățământului, prima dată trebuie să lucrezi la Biroul Parlamentar Baia Mare, al Domnului Senator Liviu Marian Pop. Am încercat și alte variante pentru a trimite solictarea noastră distinsului senator Liviu Marian Pop. Dar, cum nu suntem un înfocat cititor al blogului Domniei Sale, am încercat marea cu degetul si am accesat site-ul indicat chiar de Domnia Sa în Biografia afișată pentru publicul curios pe site-ul Senatului: www.liviumarianpop.ro Surpriză mare: site-ul nu există, poate fi CUMPĂRAT! Dragi iubitori ai sportului, dacă doriți, puteți să cumpărați acest domeniu, după cum vă puteți convinge mai jos: Noi am transmis solicitarea noastră pe adresa indicată de actualul consilier în Ministerul Învățământului. Fostul inspector în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Maramureș, fost lider de sindicat, fost ministru al învățământului ar fi trebuit să știe că elevii de astăzi sunt campionii în sport de mâine. Dar poate sportul nu e interesant pentru Domnia Sa! Este și tăcerea un răspuns… În condițiile în care multe proiecte întocmite și depuse de administrațiile publice locale din județ privind infrastructura sportivă zac în sertarele ministerelor, iar acolo funcționarii sunt numiți cel mai adesea pe motive politice, am încercat să aflu de la parlamentarii din Maramureș un punct de vedere prinvid legea lobby-ului, dacă ea este necesară sau oportună, linia de la abuz în serviciu, trafic de influență sau conflict de interese la apărarea intereselor comunităților este extrem de subțire! Nu am inventat noi roata, în Statele Unite și Uniunea Euopeană este legiferată această activitate, prin care anumite societăți de interese angajează, în condițiile legii firme de lobyy, agreate și înscrise în Registrul de lobby. În toate țările cu democrație consolidată sau avansată această activitate este foarte dezvoltată, rezultatul fiind promovarea unor legi în folosul comunităților care au nevoie de a-și fi promovate interesele în Parlament! Pentru a nu pune parlamentarii în postură ingrată, să nu respecte disciplina de partid, am cerut acest punct de vedere tuturor partidelor parlamentare, de la sediile lor centrale: PSD, PNL, ALDE, Pro România, PMP, UDMR, și USR. La 23 iunie 2011, parlamentul European și Comisia Europeană, au semnat un Acord interinstituțional privind stabilirea unui Registru de transparență comun. Acordul a fost revizuit și un nou text este aplicabil din 1 ianuarie 2015. Regimul comun sporește transparența facilintând accesul cetățenilor la informații privind persoane și organizații aflate în contact cu instituțiile UE. La nivelul Parlamentului European activează un număr de 11.327 de organizații înregistrate, 6231 de societăți sau reprezentanți cu activități de lobby, 42 dintre acestea având sediul în România, și își desfășoară activitatea pe lângă Parlametul European. În cadrul acestor activități de lobby lucrează 82.096 oameni, din care 50.326 cu normă întreagă, iar 6.959 au acces la Parlament! În top 5 al țărilor unde își au sediul principal, figurează Belgia 18,4%, Germania 12,2%, Regatul Unit 10,2%, Franța 9,4% și Italia 7,5%. Un lucru extrem de interesant este nivelul cheltuielilor/an alocate de aceste organizații pentru activități de lobby: 74,03% cheltuie până la 100.000 euro/an, 23,67% cheltuie între 100.000 și 1.000.000 euro/an, iar 2,3% cheltuie peste 1.000.000 euro/an. Chestiunile în care sunt interesate aceste organizații sunt, în ordinea interesului manifestat: mediul, cercetare și tehnologie, piața internă, întreprinderi, concurență, energie, afaceri economice și financiare, acține climatică, comerț, consumatori, societatea informațională, educație, ocuparea forței de muncă și afaceri sociale, sănătate publică, transport, justiție și drepturi fundamentale, impozitare, dezvoltare, rețele trans-europene, agricultură și dezvoltare rurală, politica regională, afaceri generale și instituționale, siguranța alimentară, relații externe, cultură, comunicare, tineret, audiovizual și media, vamă, politica de securitate și apărare, afaceri interne, buget, pescuit și acvacultură, ajutor umanitar, extindere, servicii financiare și uniunea piețelor de capital, stabilitate financiară și…SPORT! La fel de interesant este și modul cum sunt reglementate grupurile de interese în țările UE. Olanda este singura țară unde Registrele sunt obligatorii, în timp ce în Franța, Irlanda, Lituania, Austria, Polonia, Slovenia și Regatul Unit există o legislație privind grupurile de interese, iar în România, Germania, Croația și Italia sunt Registre voluntare. Revenind la partidele politice din România, să spunem că ALDE, partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu a răspuns solicitărilor noastre, în sensul că parlamentarii ALDE au înregistrat în 2018 în dezbatere parlamentară Propunere legislativă privind transparența în domeniul lobby-ului și al reprezentării intereselor. Proiectul se află în procedură parlamentară la Camera Deputaților”. (http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?nr=129&an=2019) Proiectul de Lege privind transparența în domeniul lobby-ului și al reprezentării intereselor, a cărui inițiatori au fost 29 de senatori și deputați ALDE, a fost adoptat de Senat, ca urmare a depășirii termenului de adoptare, potrivit art.75 alin (2) teza aIII-a din Constituția României republicată și se află în procedură parlamentară la Camera Deputaților. Rămâne de văzut dacă ea va fi aprobată și de Camera Deputaților în forma inițiatorilor sau va suferi modificări. Textul Proiectului de Lege privind transparența în domeniul lobby-ului și al reprezentării intereselor, poate fi consultat aici: http://www.cdep.ro/proiecte/2019/100/20/9/se158.pdf De asemenea, atât deputatul Călin Matei cât și deputatul Marius Sorin Bota au confirmat că la Camera depuaților mai există 2 proiecte de lege privind lobby-ul, proiectul celor de la ALDE fiind cel care a trecut de o Cameră a Parlamentului. Dar pentru ca o un proiect de lege să intre în discuția Plenului este necesară introducerea lui pe ordine de zi. De aici încolo se poate aștepta ani de zile… Fără a face un proces de conștiință senatorului Iustin Talpoș pentru modeul elegant și juridic în care ne-a trimis la plimbare, considerăm că ar fi putut să ne ofere aceste minime date, despre un proiect adoptat exact de Senat, acolo unde își desfășoară activitatea distinsul nostru senator. Dacă tot nu este la curent cu problemele sportului maramureșean, măcar minim de efort de a prezenta o poziție (politică) la acest proiect ar fi putut să-l facă. În orice caz, a fost opțiunea dumnealui, pe care i-o respectăm. Cât de mult reprezintă Domnia sa interesele maramureșenilor la București nu ne mai întrebăm, este o întrebare la care vor răspunde votanții săi! (VA URMA) Notă: Persoanele fizice sau instituțiile vizate în acest material care se simt lezate și consideră că datele nu corespund realității, pot și vor primi drept la replică, conform legii, în rândurile publicației noastre! ANCHETĂ BAIA MARE SPORT Sportul maramureșean în derivă (I): În loc de editorial AICI ANCHETĂ BAIA MARE SPORT Sportul maramureșean în derivă (II): Pentru unii mumă, pentru alții ciumă AICI Share on Facebook Share Share on TwitterTweet Share on Pinterest Share Share on LinkedIn Share Share on Digg Share